… Până acum stăm bine, la clasa întâi n-o să fie probleme. Mai sunt şi câteva locuri libere.
Îmi continui drumul pe culoar şi mă îndrept grăbită spre 23B. Cum o zăresc, îmi dau seama că este exact persoana care aduce necazurile. Tânără, înfumurata, crede că le ştie pe toate şi că i se cuvine orice. În mintea ei, toţi oamenii de pe Pământ s-au născut şi trăiesc numai ca să-i facă ei pe plac. Din păcat, eu chiar va trebui s-o mulţumesc.
– Vreau să mă mutate de pe acest loc, spune ea cu un glas piţigăiat.
Respir adânc şi o întreb zâmbind:
– De ce, doamnă? Care este problema?
– Nu vezi că m-aţi aşezat lângă un negru? Crezi că pot suporta asta tot zborul?
Uuuupss! Problemă rasială, îmi spun în mintea mea. Arunc o privire către ceilalţi pasageri şi văd că toate privirile sunt aţintite asupra mea. Toţi aşteaptă răspunsul meu.
Mi-e greu să spun ceva, mă uit la bărbatul de culoare de lângă ea şi-l văd cum se uită şocat la mine, fără să îndrăznească să spună ceva. Hainele îngrijite şi privirea inteligenta trădează un intelectual ce pare să meargă la o conferinţă.
– Voi căuta să văd ce pot face, doamnă, îi răspund femeii, zâmbind.
Mă duc până în spatele avionului. Este aşa cum am bănuit. La economic, toate locurile sunt ocupate. Ştiam asta, dar trebuia să mă conving. Simt în ceafă privirile a zeci de oameni. Toţi sunt curioşi cum se va dezamorsa situaţia aceasta tensionată.
Ajung din nou la 23B.
– Stimată doamnă, după cum am bănuit, avionul este plin… şi fac o pauză, în care o privesc şi o văd cum stă gata să explodeze de revoltă şi de scârbă … singurele locuri libere sunt la clasa întâi. Va trebui să am acceptul căpitanului pentru a putea muta o persoană la clasa întâi.
Dintr-o dată, o văd cum ia fata victorioasă şi întâmpina toate privirile dezaprobatoare cu un aer de superioritate. Toţi pasagerii mă privesc supăraţi. Toţi se aşteptau de la mine să o pun la punct pe această femeie. Nu pot să stau să le explic că nu am voie să mă cert cu pasagerii şi că nu aş fi făcut decât să pornesc o ceartă inutilă.
Ajung la căpitan şi-l întreb dacă pot muta o persoană de la economic la business, din motive rasiale. Căpitanul îmi spune să procedez cum cred eu de cuviinţă ca să rezolv situaţia. Cuvintele lui, am încredere în tine, ştiu că te vei descurca minunat, mi-au adus un zâmbet pe buze. Deja mă simt mai bine şi acum pot gestiona orice situaţie dificilă.
Cu acordul căpitanului, mă întorc la femeia isterică. Acum zâmbesc din toată inima şi încep să vorbesc:
– Stimată doamnă, căpitanul a fost de acord. Nimeni nu este obligat să stea lângă o persoană dezagreabilă.
Un murmur de nemulţumire s-a auzit în tot avionul. Femeia jubila. Bărbatul de culoare tăcea. Am lăsat murmurul să se stingă şi, exact când femeia începea să-şi strângă lucrurile, am continuat:
– Domnule… aţi fi aşa de amabil să mă urmaţi la clasa I? În numele întregii noastre companii, pilotul va cere scuze pentru faptul că aţi fost pus în situaţia de a avea lângă dumneavoastră o persoană atât de neplăcută.
Dintr-odată, am fost luată prin surprindere de zeci de aplauze şi ţipete de bucurie din întregul avion. Toată lumea se bucura alături de bărbatul de culoare, căruia îi zărisem lacrimi în ochi.
Se spune că povestea este o întâmplare adevărată, petrecută pe data de 14 octombrie 1998. Se zice că, compania aeriană le-a transmis următorul mesaj angajaţilor săi: “Este posibil ca oamenii să uite ceea ce le-ai spus. Este posibil ca oamenii să uite ce ai făcut pentru ei. Însă nu vor uita niciodată felul în care ia-i făcut să simtă.”
Este adevărată sau nu această poveste, are prea puţină importanţă, majoritatea poveştilor devin adevărate dacă le găsim şi în viaţa noastră.
Good night, students, wherever iou are… [Noapte bună studenţi, oriunde aţi fi…]
Sursă: O Românie interioară/DANCU, Vasile Sebastian. – Cluj-Napoca: Eikon, 2013, pp. 34-37