Motto: Raiul este aici. Nu există un alt loc. Raiul este acum. Nu există un alt timp. (Un Curs În Miracole)
Un războinic samurai a venit la un maestru Zen şi i-a ordonat: “Învaţă-mă despre rai şi iad”.
Maestru s-a uitat la războinic şi a început să râdă, bătându-şi joc de el: “De ce crezi tu că mi-aş pierde timpul încercând să învăţ un ignorant ca tine? Nu eşti decât un clovn needucat!”
Samuraiul, simţindu-se insultat, a început să respire zgomotos şi s-a făcut roşu la faţă. Plin de furie, şi-a scos sabia din teacă şi a ridicat-o cu intenţia de a-i reteză capul maestrului.
“Acesta, domnule”, l-a întrerupt maestrul, “este iadul”.
Războinicul a fost copleşit de smerenie. Plin de recunoştinţă pentru profunzimea lecţiei primite, el a căzut la picioarele maestrului şi nu mai contenea cu mulţumirile.
“Iar aceasta, domnule”, a continuat maestru, “este raiul”.
Raiul şi iadul nu sunt veşnicii care aşteaptă să ne fie repartizate după ce murim; ele sunt stări ale minţii, a căror trăire o avem chiar şi în timpul în care ne aflam pe pământ. Faptul de a trăi extazul sau tortură nu este condiţionat de un factor exterior, ci de gândurile pe care le gândim di de atitudinile pe care le întreţinem. Iubirea este poarta către rai, iar frica este poarta către iad. Clipa de clipă, noi deţinem cheia care poate să deschidă oricare dintre cele două porţi: alegerea ne aparţine.
Sursă: O porţie zilnică de înţelepciune: 365 de inspiraţii zilnice, pentru o viaţă centrată în inimă. Vol. 2/COHEN, Alan. – Bucureşti: For You, 2013, pp.7-8.