Trăia odată într-un sat nişte oameni care erau mereu nemulţumiţi ba de una, ba de alta. Se certau întruna şi dădeau vina unul pe altul pentru orice necaz care li se întâmplă. Degeaba le dădea sfaturi bune o bătrână vestită pentru înţelepciunea sa. Sătenii mai mult se războiau între ei în timp ce relele se tot adunau în casele lor.
Într-o seară, aceştia au văzut-o pe bătrâna în mijlocul drumului din faţa casei aplecată să caute ceva. Au întrebat-o ce face acolo. Bătrâna le-a spus că şi-a pierdut acul. Atunci, săritori, toţi s-au pus în genunchi şi au început să caute de zor. După o vreme, unul dintre ei i-a spus: “Se lasă seara, în curând nu vom mai vedea de loc, poţi să ne spui mai clar unde ţi-ai pierdut acul?”. L-am pierdut în casa”, răspunse bătrâna. “Eşti smintită”, îi răspunse omul. “Ai pierdut acul în casă şi vrei să-l găseşti afară?”.
Liniştită, bătrâna îi răspunde: “Îl caut afară pentru că aici este lumina. În casă este întuneric”. Cineva intervine: Totuşi, gândeşte-te, chiar dacă ai lumina afară, cum poţi găsi acul afară dacă nu l-ai pierdut aici? Cel mai bun lucru ar fi să ducem o lampă în casă şi să căutăm acul acolo unde l-ai pierdut”. Bătrâna a început a râde: “Cat de inteligenţi sunteţi atunci când este vorba de lucruri simple. Când veţi folosi această inteligentă pentru a înţelege ce se întâmplă cu vieţile noastre” V-am văzut mereu căutând în exterior explicaţii pentru necazurile voastre când sunt sigură, din propria experienţă, că ar trebui să căutaţi în casele voastre rădăcinile nefericirii voastre. De ce căutaţi pace în lucrurile exterioare? Acolo aţi pierdut-o oare?”.
Sursă: Managementul calităţii vieţii şi condiţiei umane. Fundamentele consilierii/BURCU, Aurelian. – Cluj-Napoca: Mega, 2004, p. 178-179.