Într-o dimineaţă cu vânt puternic, pe când primăvara era pe sfârşite, melcul şi-a început călătoria în sus pe trunchiul unui cireş. Nişte vrăbiuţe din stejarul alăturat au început să râdă, pentru că nu era anotimpul potrivit şi nu erau cireşe coapte, iar bietul melc făcea mari eforturi să ajungă în vârf. Au râs pe seama lui.
Apoi, o vrăbiuţă a zburat în jos, a ajuns aproape de melc şi i-a spus: “Dragul meu, unde te grăbeşti? Încă nu sunt cireşe în copac”.
Dar melcul nici măcar nu s-a oprit; şi-a continuat parcursul în sus. Fără să oprească, melcul a spus: “Dar vor fi acolo când ajung eu. Vor fi acolo când ajung eu acolo. Îmi va lua mult timp să ajung în vârf, şi până atunci cireşele vor fi acolo.”
Dumnezeu nu există, dar dumnezeirea va fi acolo până când ajungi sus. Nu este ceva ce există deja – nu este niciodată acolo. Este creştere. Este propria ta creştere. Când ajungi într-un punct în care eşti total conştient, dumnezeirea exista. Dar nu găsi argumente. În loc să-ţi iroseşti energia argumentând, foloseşte-ţi energia ca să te transformi.
Sursă: Destin, libertate şi suflet. Care este semnificaţia vieţii? /OSHO.- Bucureşti: Literă, 2014, p. 169.