Cheag-de-Sânge: Poveste a Pieilor-Roşii

A fost cândva un tânăr care se purta cu multă cruzime cu socrul şi cu soacra sa, care aveau trei fiice. Nu le dădea nimic să mănânce bătrânilor. Nici măcar după o vânătoare prielnică, la care îl punea pe bătrân să-l ajute la tăiatul animalelor, tot nu le dădea nici un pic de carne. Bătrânul şi soţia lui nu primeau decât oasele.

 

Într-o zi, tânărul ucise un bizon. Murind, bizonul lăsă să-i scape pe gură un cheag de sânge. Bătrânul îl ascunse în tolba cu săgeţi.

 

• Ce-ai luat de jos? Îl întrebă tânărul.
• Mi-am smuls un spin din picior, răspunse bătrânul.

 

Tânărul, ca de obicei, lua toată carnea, iar bătrânul duse soţiei sale cheagul de sânge. Îi spuse să facă o supă de sânge şi ea zvârli cheagul într-o oală cu apă ce fierbea. Deodată, auziră ţipete de sugaci venind din oala şi bătrânul spuse:

 

– Scoate copilul din apă. Va fi fiul nostru.

 

Aşa făcu soţia lui şi pruncul se adeveri să fie băiat. Din cortul său de alături, ginerele auzi scantecele copilului şi îşi trimise una din cumnate să-l vadă.

 

• Dacă e băiat, îl omor, spuse el.

 

Fata trimisă era cea mai tânără dintre fiicele celor doi bătrâni şi, spre deosebire de celelalte, întotdeauna s-a purtat frumos cu părinţii săi. Îi întrebă pe părinţi ce era copilul. Tatăl ei îi spuse:

 

• E băiat, dar tu să spui că e fata.

 

Aşa şi făcu. Când ginerele auzi această, trimise câteva oase şi puţină zeamă bătrânei ca să aibă lapte să hrănească copilul.

 

Bătrânul ştia că copilul nu venise de pe meleaguri pământene, aşa că îl ridică în mâini şi îl duse în cele patru colţuri ale cortului: răsărit, miazănoapte, miazăzi şi apus. De fiecare dată copilul creştea tot mai mare. Şi nu trecu mult şi se făcu un flăcău de toată frumuseţea. Îi cuvânta bătrânului:

 

• Eu sunt Stea-Fumegândă. Am coborât să te ajut. După ce voi face aceasta, mă voi întoarce iar în cer. Dar bătrânul îl numea tot Cheag-de-Sânge.

 

În ziua următoare, Cheag-de-Sânge îl luă pe bătrân, cu care se purta precum cu un tată, la vânătoare, şi uciseră un bizon de parte femeiască. Când ginerele ieşi să-l caute pe bătrân, se înfurie aflând că bătrânul nu e acasă. Cheag-de-Sânge îi dădu bătrânului rinichii bizonului.

 

• Fă aşa fel ca să te vadă mâncând rinichii, îi spuse, pe când se apropia ginerele. Iar el se ascunse în spatele bizonului ucis.

 

Ginerele veni cu o falca-ncer şi alta-n pământ, vrând să afle ce mânca bătrânul. Bătrânului aproape că îi scapara rinichii din mână, dar Cheag-de-Sânge îi strigă:

 

• Ţine-i bine şi mănâncă-i. Şi el ieşi dindărătul bizonului.
• Aşadar, iată-mi cumnatul, spuse sfidător celălalt tânăr şi Cheag-de-Sânge îi răspunse:
• Da, am aşteptat mult până să te întâlnesc, şi îşi potrivi o săgeată în arc.

 

Ţinti pe ginere într-o parte, apoi în cealaltă. Rănitul încerca să-şi scoată săgeţile din trup dar nu izbuti, deoarece ele creşteau pe măsură ce trăgea de ele. Ginerele cel rău îşi dădu duhul în cele din urmă.

 

Apoi Cheag-de-Sânge pleca de la tatăl său, pentru a călători şi pe la alte triburi şi trecu prin multe peripeţii. Făcu dreptate, omorând mulţi asupritori ai poporului.

 

Altă dată, pe când mergea la un sat de piei-roşii, simţi pe neaşteptate un vânt puternic, care părea să-l atragă. Vântul, de fapt era respiraţia unui mare peşte de pradă, care-l înghiţi pe Cheag-de-Sânge în pântecul său. Acolo mai zăceau o mulţime de oameni. Cheag-de-Sânge le spuse cu înţelepciune:

 

• Să dansăm. Trebuie să fie pe undeva în peştele ăsta şi vreo inimă.

 

Gătindu-se de dans, Cheag-de-Sânge îşi vopsi fata în alb şi îşi făcu în jurul ochilor şi gurii cercuri mari, negre. Îşi lega, de asemenea, în creştetul capului, un cuţit din piatră, cu vârful drept în sus. Astfel, cuţitul pătrundea întruna în peste. În cele din urmă Cheag-de-Sânge îl izbi chiar în inimă şi o despica. Apoi taie o deschizătură între coastele peştelui şi ieşiră afară cu toţii.

 

• Am scăpat lumea de monştri, spuse Cheag-de-Sânge. Mă întorc la bătrânii mei părinţi.

 

Se întoarse, într-adevăr la coliba bătrânilor, dar, după ce stătu acolo câtăva vreme, le spuse:

 

• O să urc în locul de unde am venit. Dacă aflaţi vreodată că am fost ucis, nu vă necăjiţi, pentru că eu redevin Stea-Fumegândă.

 

Cheag-de-Sânge îl părăsi încă o dată şi călători până ce fu ucis de mai mulţi indieni războinici din neamul Corbilor. Dar trupul lui dispăru pe dată, pe când Steaua Fumegândă apăru pe cer, unde mai poate fi văzută şi astăzi.

 

Sursă: Poveşti nemuritoare. – Bucureşti: Ed. Ion Creangă.