• Despre autor

De la Om la Om

scrise de Alexa P. Ioan

JEAN D’0RMESSON: GÂNDURI DESPRE MOARTE

30 iulie 2015 by alexapioan

– Nimic nu ştim despre viitor, în afară de un singur lucru: că negreşit vom muri.
– Oamenii se tem de moarte şi îngroapă gândul la ea exact cum îngroapă trupurile semenilor morţi.
– Despre moarte noi, cei vii, nu ştim nimic. Şi niciodată n-am ştiut.
– Moartea nu se lasă gândită. Condiţia umană se rezumă, poate, tocmai la această constatare: nu putem spune nimic, absolut nimic despre moarte, iar aceasta e singura noastră certitudine.
– Dar de când există viaţă pe planeta noastră, moartea-i aceeaşi.
– Doar două lucruri nu s-au schimbat probabil deloc de la începuturi până azi: timpul, care nu se opreşte din mers, şi moartea, imuabilă şi absentă – şi totuşi, mereu la pândă.
– Moartea nu pleacă nicio clipă de lângă noi. Noi nu că vom muri: noi tocmai murim. Cu fiecare clipă a vieţii noastre, murim încă puţin.
– Moartea nu e un accident care riscă să survină. Ne poate lovi, desigur, în orice moment.
– Viaţa e scurtă, eternitatea-i lungă, şi fiecare dintre noi este o ființă-către-moarte: imposibil să nu ne gândim ce ne aşteaptă dincolo, la celălalt capăt al podului pe care trebuie să-l traversăm. Parcursul nostru e integral făcut din poveşti, cu o singură excepţie: moartea.
– Dacă Dumnezeu nu există, atunci moartea este sfârşitul a toate.
– Pentru credincios, viaţa este o lungă pregătire pentru moarte. La limită, credinţa în Dumnezeu înseamnă să-i prefer vieţii moartea.
– Foarte posibil ca după moarte să nu mai fie nimic, că ea să fie punctul pus tuturor speranţelor omeneşti.
– Ne naştem prin mecanisme bine ştiute, intrăm în timp, murim, ieşim: două lopeţi de pământ, un pumn de cenuşă, sau spumă unui val – asta e tot.
– Unde am fost înainte de a ne naşte? Nicăieri. Unde vom fi după moarte? Nicăieri. E simplu: venim din neant şi ne întoarcem acolo. Am fost absentă şi nimic, vom fi absentă şi nimic.
– Noi nu eram nicăieri înainte de a ne naşte. Vom fi poate undeva după moarte. Unde – cine poate şti?
– Să mori înseamnă să ieşi din timp.
– Eu sper că după moarte există ceva despre care nu ştiu nimic.
– Tot ce a fost născut va muri. Tot ce s-a ivit în timp va dispărea cu timpul.

Selecţie din: Ciudată e lumea, până la urma/D’ORMESSON, Jean. – Bucureşti: Baroque Books & Arts, 2015, pp. 197-221.

Posted in: CUVINTE ÎNȚELEPTE Tagged: cugetari, filosofia vietii, moarte, viata si moartea

Categorii

  • BISTRIȚA DE NĂSĂUD (46)
  • CĂRȚILE DIN BIBLIOTECĂ (125)
  • CUVINTE ÎNȚELEPTE (930)
  • De TOATE pentru TOȚI (829)
  • GÂNDURI ÎN VIRTUAL (517)
  • OMUL ȘI ChatGPT (57)

Arhive

Etichete

aforisme AI Batranete budism ChatGPT cugetari dezvoltare personala dragoste Dumnezeu fericire ganduri alese ganduri amestecate Iisus intelepciune iubire lectura longevitate maxime moarte Nastratin Hogea oameni opinii OSHO Pildele lui Nastratin Hogea povesti cu talc povesti intelepte Povestile lui OSHO povesti nemuritoare povesti terapeutice prietenie Radu Costin Stefanescu Romania sanatate schimbare secrete sfaturi simplitate spiritualitate SUA succes suflet tao viata zen ziceri alese

Copyright © 2026 De la Om la Om.

Omega WordPress Theme by ThemeHall