– Nimic nu ştim despre viitor, în afară de un singur lucru: că negreşit vom muri.
– Oamenii se tem de moarte şi îngroapă gândul la ea exact cum îngroapă trupurile semenilor morţi.
– Despre moarte noi, cei vii, nu ştim nimic. Şi niciodată n-am ştiut.
– Moartea nu se lasă gândită. Condiţia umană se rezumă, poate, tocmai la această constatare: nu putem spune nimic, absolut nimic despre moarte, iar aceasta e singura noastră certitudine.
– Dar de când există viaţă pe planeta noastră, moartea-i aceeaşi.
– Doar două lucruri nu s-au schimbat probabil deloc de la începuturi până azi: timpul, care nu se opreşte din mers, şi moartea, imuabilă şi absentă – şi totuşi, mereu la pândă.
– Moartea nu pleacă nicio clipă de lângă noi. Noi nu că vom muri: noi tocmai murim. Cu fiecare clipă a vieţii noastre, murim încă puţin.
– Moartea nu e un accident care riscă să survină. Ne poate lovi, desigur, în orice moment.
– Viaţa e scurtă, eternitatea-i lungă, şi fiecare dintre noi este o ființă-către-moarte: imposibil să nu ne gândim ce ne aşteaptă dincolo, la celălalt capăt al podului pe care trebuie să-l traversăm. Parcursul nostru e integral făcut din poveşti, cu o singură excepţie: moartea.
– Dacă Dumnezeu nu există, atunci moartea este sfârşitul a toate.
– Pentru credincios, viaţa este o lungă pregătire pentru moarte. La limită, credinţa în Dumnezeu înseamnă să-i prefer vieţii moartea.
– Foarte posibil ca după moarte să nu mai fie nimic, că ea să fie punctul pus tuturor speranţelor omeneşti.
– Ne naştem prin mecanisme bine ştiute, intrăm în timp, murim, ieşim: două lopeţi de pământ, un pumn de cenuşă, sau spumă unui val – asta e tot.
– Unde am fost înainte de a ne naşte? Nicăieri. Unde vom fi după moarte? Nicăieri. E simplu: venim din neant şi ne întoarcem acolo. Am fost absentă şi nimic, vom fi absentă şi nimic.
– Noi nu eram nicăieri înainte de a ne naşte. Vom fi poate undeva după moarte. Unde – cine poate şti?
– Să mori înseamnă să ieşi din timp.
– Eu sper că după moarte există ceva despre care nu ştiu nimic.
– Tot ce a fost născut va muri. Tot ce s-a ivit în timp va dispărea cu timpul.
Selecţie din: Ciudată e lumea, până la urma/D’ORMESSON, Jean. – Bucureşti: Baroque Books & Arts, 2015, pp. 197-221.