În India, yoghinii ocolesc cuvintele, căutând să fie uniţi cu Dumnezeu prin experienţe profunde, şi după ce au atins uniunea divină, religia nu li se mai aplică. Când eşti cu Dumnezeu, te eliberezi de toate restricţiile, inclusiv de religia însăşi.
Într-o parabolă indiană, un om sfânt alege să ducă o viaţă în sihăstrie. Găseşte o peşteră izolată într-un munte şi trăieşte acolo ani de-a rândul, în meditaţie neîntreruptă. În cele din urmă, vine ziua când atinge iluminarea. Bucuros peste măsură, omul sfânt coboară în grabă muntele ca să le spună sătenilor despre eliberarea să. Ajunge în bazarul orăşelului şi începe să-şi croiască drum prin mulţime. În înghesuiala, cotul cuiva îl loveşte în coaste.
– Dă-te la o parte, tâmpitule, bombăne omul sfânt.
Se opreşte o clipă, apoi se întoarce şi urcă din nou la peştera din munţi.
Dacă te superi când te ciocneşti de un străin din mulţime înseamnă că nu eşti iluminat. Mai mult de-atât, parabolă se referă la nevoia noastră de a ne identifica cu tot felul de lucruri – emoţii, dorinţe, posesiuni, bani, statut, siguranţă, aprobarea celorlalţi. Atâta timp cât ai o miză personală în această lume, nu eşti una cu Dumnezeu.
Sursă: Viitorul lui Dumnezeu: O abordare practică a spiritualităţii pentru vremurile noastre/CHOPRA, Deepak. – Bucureşti: Lifestyle Publishing, 2015, pp. 117-118.