… Pentru a completa meditaţia de aplicare a luminii în relaţii, trebuie să includem şi iertarea. Aceasta este esenţială pentru vindecarea oricărei relaţii şi, de asemenea, o parte importantă a lucrului cu lumina.
… într-un moment sau altul, ajungem să ne călcăm reciproc pe nervi. Încă nu suntem perfecţi, aşa că este inevitabil să facem greşeli. Ca rezultat, de nenumărate ori va trebui să cerem iertare sau să fim iertători…
… nu este întotdeauna uşor să ceri iertare sau să ierţi…
… ceea ce face atât de dificil actul iertării este faptul că, dacă iertăm pe cineva, îl scăpăm de o corvoadă. În realitate, când iertăm pe cineva, ne scăpăm pe noi înşine de o corvoadă. Iertarea înseamnă o libertate extraordinară. Atunci când iertăm, rupem legătura negativă care s-a realizat între noi şi celălalt…
… Există o poveste celebră a unei femei care a fost obligată să îndure lagărele de concentrare naziste din al Doilea Război Mondial. A supravieţuit experienţei, dar fusese abuzata în special de un anumit temnicer. Ei bine, anii au trecut, iar femeia a devenit foarte religioasă, fapt ce a ajutat-o să scape de multe dintre amintirile acelea oribile pe care le purta cu ea. Cu toate acestea, experienţele legate de acest temnicer o bântuiau încă.
Ca un făcut, într-o zi, aflându-se la un serviciu public, la reperat pe gardianul care o abuzase. Reacţia sa iniţială a fost să meargă la el şi să îl ucidă pe loc. Din fericire, convingerile sale religioase au potolit-o. Şi-a dat seama că aceasta era şansa ei de a aplica toate principiile spiritual pe care le învăţase de-a lungul anilor. Cu toată puterea pe care o avea, s-a dus la omul uimit (care o recunoscuse) şi i-a spus că îl iertase pentru cea ce făcuse. A spus-o cu sinceritate şi convingere. Spre uimirea ei, după ce l-a iertat cu adevărat, primul lucru pe care l-a simţit a fost uşurare. Pentru prima dată, în întregul ei calvar, a simţit un adânc sentiment de pace. Într-adevăr, lăsase acea experienţă în urmă.
Oare acţiunile ei l-au eliberat pe acest bărbat de păcatele sale? Bineînţeles că nu. Mai are încă foarte mult de lucru pentru a-şi răscumpăra sufletul pentru toate greşelile sale. Dar ea s-a eliberat acum de influenţa lui şi, în proces, l-a ajutat pe drumul lui spre izbăvire. Există o putere enormă în actul iertării şi, cu cât îl practicăm mai frecvent, cu atât putem avea acces mai mult la această putere.
Indiferent de situaţie, toată iertarea începe cu Dumnezeu. Când comitem o greşeală, primul lucru pe care trebuie să-l facem este să-I cerem iertare lui Dumnezeu, pentru că, în primul rând, am greşit în faţa Lui. Din moment ce Dumnezeu este iubire, El ne va ierta întotdeauna, iar aceasta este un lucru minunat! De fapt, El ne-a iertat chiar înainte ca noi să ne cerem iertare, dar tot trebuie să o facem. Dumnezeu ne poate scoate din orice gaură neagră în care ne găsim. Chiar dacă am comis o atrocitate, Dumnezeu tot ne iartă şi încă putem ieşi curaţi din toată povestea. Cerându-I iertare lui Dumnezeu, ne reconectam la Lumină şi la energia Să, pentru a ne începe izbăvirea…
Sursă: Schimbă-ţi aura, schimbă-ţi viaţa! Un ghid pentru dezvăluirea puterii spirituale/MARTIN, Barbara Y.; MORATIS, Dimitri. – Bucureşti: Curtea Veche, 2012, pp. 311- 314.