… oricine încearcă să fie special. Dar este absolut prostesc şi absurd. Priveşte doar în urmă la ce s-a întâmplat cu milioanele de regi şi regine care au avut atâta putere…
În faţa morţii, cu toţii suntem lipsiţi de putere.
În scripturile jainiste, exista o poveste foarte frumoasă. În India, circula un mit potrivit căruia, dacă un om devine cuceritorul lumii, el primeşte un nume special – nu este un rege banal, nici măcar un împărat. Este numit chakravartin. Înseamnă că roata carului său se poate mişca oriunde în lume, nimeni nu o poate împiedica. Este atotputernic, iar mitul spune că, în rai, un chakravartin este tratat în mod special.
Există un munte de aur în rai… Himalaya nu este decât o insignifiantă jucărie în comparative cu muntele de aur din rai, numit Sumeru. Doar chakravartinii au privilegiul special de a-şi înscrie numele pe Sumeru. Iar când acest chakravartin a murit, era atât de bucuros… înscrierea numelui cuiva pe muntele de aur din rai este cel mai mare privilegiu pe care îl poate obţine o fiinţă umană.
Dar ce rost are, ţinând cont că eşti singur acolo şi doar tu vezi asta? Prin urmare, acest om a decis ca întreaga curte – regina lui, prietenii, generalii – să se sinucidă exact în momentul în care acesta avea să moară, pentru ca toţi să ajungă în rai în acelaşi timp. A vrut să îşi înscrie numele pe muntele de aur aşa cum nimeni altcineva nu o mai făcuse. Să-ţi însemnezi numele singur, fără nici un martor – unde mai este bucuria? Pe semne că era un exhibiţionist perfect.
Din cauza ordinelor lui, toţi prietenii, reginele, membrii curţii, generalii, s-au sinucis în momentul morţii lui şi toţi au ajuns la porţile raiului împreună. Paznicul i-a oprit şi a spus: “Lăsaţi întâi chakravartinul să intre singur şi să-şi înscrie numele pe munte.”
Dar ei au spus: “Ne-am sinucis cu toţii pentru un motiv simplu: vrem ca chakravartinul nostru să îşi înscrie numele în faţa tuturor. Reginele lui sunt aici, generalii lui sunt aici, consilierii lui cei înţelepţi sunt aici, ministii lui sunt aici… şi ne-am sacrificat vieţile doar pentru a-l vedea cum îşi scrie numele. Nu ne poţi opri.”
Dar paznicul i-a spus chakravartinului: “Iartă-mă, ocup acest post de secole, şi înaintea mea l-a ocupat tatăl meu, şi înaintea lui, bunicul meu; acest post a fost ocupat de strămoşii mei de la începutul vremurilor. Şi strămoşii mei mi-au spus: “Nu permite niciunui chakravartin să meargă pe munte de faţă cu alţii, pentru că va regreta foarte tare mai târziu.” Dar toţi chakravartinii insistă… Nu eşti primul care şi-a adus cu el o întreagă armată; aproape fiecare chakravartin a procedat la fel. Prin urmare, vreau să îţi reamintesc că vei regreta dacă le permiţi acestor oameni să meargă cu tine. Pe mine nu mă deranjează, îţi dau timp să te gândeşti. Eşti nou, nu poţi şti cum va fi experienţa. Am văzut mulţi chakravartini venind şi plecând, şi toţi mi-au mulţumit ulterior: <>”
Chakravartinul s-a gândit: “Ce este de făcut? Pentru că nu ştiu ce se va întâmpla, şi acest om pare sincer şi nu are nici un motiv să mă prevină dacă nu ar fi necesar… Poate este mai bine să ascult sfatul lui.” Şi, astfel, a oprit pe toată lumea la poartă, a luat instrumentele necesare de la paznic pentru a semna pe aur, apoi a intrat pe poarta muntelui. Nu i-a venit să creadă… atâta frumuseţe! Oricât vedea cu ochii era numai aur şi aur – vârfuri de munte ajungând atât de sus, încât Himalaya chiar păreau o jucărie.
Apropiindu-se pentru a găsi un loc unde să semneze, a fost şocat să vadă că nu mai era spaţiu! Întreg muntele era semnat… pentru că ne aflăm aici de o eternitate. Milioane şi milioane de chakravartini au murit. Omul se gândise: “Sunt foarte special” – şi, de fapt, nu mai era nici un pic de spaţiu rămas pe munte!
S-a plimbat de colo pana colo – nici un loc nicăieri. Apoi a dat de îngrijitorul muntelui, care i-a spus: “Nu-ţi pierde timpul. Chiar de vei căuta vreme de un mileniu, nu vei găsi nici un loc gol; e plin de semnături. De secole lucrez aici. Tatăl meu a lucrat aici – de la începuturi familia mea a lucrat aici. Şi am auzit de la strămoşii mei aceeaşi poveste, ca de fiecare dată când vine un chakravartin, nu mai este loc pentru semnătura lui. Singura soluţie este să ştergi un nume şi să-l treci pe al tău, şi să uiţi că eşti special. Este o experienţă atât de vastă. De aceea, paznicul i-a împiedecat pe oamenii pe care i-ai adus să vină cu tine; în faţa lor ţi-ai fi pierdut mândria. Poţi şterge un nume; te voi ajuta, sunt aici.”
Toată bucuria i-a dispărut, toată emoţia i-a dispărut, iar chakravartinul i-a spus omului: “Înseamnă că mâine va veni cineva şi va şterge numele meu.” Îngrijitorul i-a răspuns: “Cu siguranţă aşa se va întâmpla, pentru că altfel nu e loc. Nu putem crea mai mulţi munţi; tot aurul din rai a fost folosit pentru a-l crea pe acesta. Semnezi pur şi simplu. Nimeni nu va şti, pentru că eu nu voi spune nimănui. Du-te şi laudă-te că întreg muntele a fost gol.”
Dar chakravartinul era un om cu o anumită integritate şi iubea adevărul. El a zis: “Nu pot face asta; nu pot şterge niciun alt nume pentru a face loc pentru al meu. Nu voi semna – este complet stupid.” S-a întors şi i-a spus paznicului: “Îţi sunt recunoscător şi le voi spune oamenilor mei de ce îţi sunt recunoscător. Voi împrăştia vestea în lume, pentru că mulţi dintre aceşti oameni s-au sinucis. Trebuie ca ei să se nască din nou, nu pot rămâne în rai. Voi face tot ce este necesar pentru a transmite mesajul în lume: nu va irosiţi viaţa cucerind lumea pentru a semna pe muntele de aur din rai. Nu mai este loc. Înainte de toate, trebuie să ştergeţi numele altcuiva, ceea ce este urât, apoi trebuie să semnaţi în acel loc, iar mâine altcineva va şterge numele vostru. Întreg exerciţiu este complet stupid. Sunt şocat, dar am înţeles ceva: nimeni nu ar trebui să ceară să fie special, pentru că existenţa nu accepta pe nimeni ca fiind special, superior sau inferior.”
Sursă: Frică: Să înţelegem şi să acceptăm nesiguranţa vieţii/OSHO.- Bucureşti: Literă, 2016, pp. 23-26.