De multe ori, omul îşi pune multe întrebări despre eternitate, despre lumea de dincolo, şi se teme de moarte. Ar putea fi existenţa pe pământ numai un vis lung, în timp ce sfârşitul nostru, o trezire într-o lume mai bună?
Sub anumite aspecte, existenţa noastră este o viziune onirică. Chiar dacă evanescenta în structura ei, ne face conştienţi în privinţa lumii de dincolo, a eternităţii. Cu puterea imaginaţiei creative, omul crede că a construit mecanisme ştiinţifice splendide. Invenţiile nu sunt altceva decât materializări ale gândului. În timpul acestei călătorii terestre, omul trebuie să descopere sensul vieţii, care este acela de a-L servi pe Dumnezeu, de a crede în EL, în mila Lui, în marea Lui dragoste. Noi suntem fiii Lui, suntem parte din El. Perspectiva morţii, suferinţa, neplăcerile trezesc mari temeri în om. Acestea pot fi învinse numai dacă ne refugiem în braţele Lui invizibile. Trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu şi să ne ancorăm în El. Când va veni momentul să lăsăm acest pământ, El va fi acolo să ne aştepte, pentru a ne îndruma pe drumul eternităţii, ţinându-ne de mână. Nimeni nu s-a întors vreodată de pe lumea cealaltă. Sufletele noastre, spiritele noastre sunt nemuritoare, valuresc precum un fir de-a lungul broderiei vieţii pentru a se răspândi în eternitate, în spaţiul fără timp, fără durere, fără mâhnire, unde totul este linişte şi pace.
Sursă: Romano BATTAGLIA – O inimă curată. – Bucureşti: RAO, 2008, p. 101-102.