Doi locuitori de pe muntele Carmel fură duşi în sclavie. Pe drum, spuse unul dintr-înşii celuilalt: „Camila care merge înaintea noastră e oarbă pe un ochi, poarta doi burdufi, unul cu vin şi altul cu ulei, are doi conductori, din care unul e israelit, iar celălalt păgân.”
Păzitorul care mergea după dânşii şi nu vedea nimic din toate astea îi întrebă: „O, voi fii ai poporului cu cerbicea tare, doară de unde o ştiţi voi?” Atunci ei îi răspunseră: „Camila trebuie să fie oarbă pe un ochi căci iarbă pe tot drumul nu e mâncată decât numai pe o singură parte, pe când cealaltă e neatinsă. Se vede dar că nu vede decât cu un ochi. Din urme putem conchide, de asemenea, că poartă doi burdufi, adică unul cu vin şi altul cu ulei, căci picăturile de o parte sunt supte de pământ, pe când cele din partea cealaltă plutesc deasupra. Tot aşa, înţelegem că unul din conductori este israelit şi celălalt păgân din modul cum împlinesc necesitatea naturală, căci israelitul evită drumul mare, pe când păgânul nicăieri nu-i ruşine.”
Grăbindu-se, ei mai aproape ajunseră cămila, unde păzitorii, recunoscând vorbele lor că adevărate, îi liberară, ducându-i la sine şi, ospătându-i frumos, zicând: „Binecuvântat fie Domnul care a ales seminţia lui Abraham şi i-a împărtăşit înţelepciunea sa.”
Ei apoi se întoarseră acasă.
Sursă: Studii de folclor comparat/GASTER, Mozes. – Bucureşti: SAECULUM I.O., 2003, p. 37