– Ia deciziile care se impun încă de dimineaţă. Nu uita că timpul este în zilele de azi lucrul cel mai scump şi marfa cea mai rară!
– Încearcă să fii mai cumpătat în vorbe şi să nu întrerupi tot timpul pe cel cu care vorbeşti.
– Nu exagera, calea de mijloc, cumpătarea, e drumul de urmat!
– Toate felurile de a câştiga sunt la fel de onorabile pentru un om cinstit, fie că este pe Wall Street, sau în bucătărie, în apartamentul din Aviației.
– Nu-ţi schimba direcţiile şi intenţiile, tenacitatea îţi aduce succes. Disimulează cu grijă intențiile şi păstrează secretele intime, dar acordă familiei mai mult timp.
– Adevăraţii învingători au fost întotdeauna discreţi şi precauţi, dar sprijiniţi întotdeauna de familie, de prieteni!
– Toată lumea se grăbeşte. Tu ia-ţi un moment de respiro şi vezi în ce parte poate merge barca vieţii tale. Este momentul să te gândeşti la un curs nou în viaţa ta.
– Nu faci în viaţă ceea ce vrei, dar poţi să speri.
– Nu te risipi, nu risca în relaţii dubioase, trebuie să înaintezi cu prudenţa şi seriozitate.
– Încearcă să-ţi impui punctul de vedere prin paşi mici, dar siguri, renunţând la strategia, puţin recomandata: „totul sau nimic”!
– În cele mai multe cazuri vorbele stârnesc alte vorbe, confesiunile multe determina destăinuiri şi mai şi…
– Aparenţele trebuie întotdeauna salvate, este regula jocului pe care trebuie să o respecţi dacă vrei să fii apreciat mereu de anturajul tău.
– Trebuie să dai jos kilogramele care nu stau deloc bine pe tine. Nu cu cine ştie ce cură ciudată şi cu medicamente periculoase, ci cu sala de gimnastică, mișcare, gimnastică şi multă… foame. Trage de fiare şi lumea îţi va apărea mai frumoasă şi mai zveltă!
– Azi trebuie să fii furnică, nu leu! Munceşte, adună, strânge, colaborează cu celelalte furnici. Nu pierde timpul!
– Mai multă prudență nu strică, dar nu trebuie să vezi probleme și necazuri pretutindeni – și acolo unde nu sunt!
– Mai mult curaj, Fortuna ajută pe cei îndrăzneți, spuneau strămoșii noștri!
– Nu uita că timpul este în zilele de azi lucrul cel mai scump şi marfa cea mai rară.
– Nu exagera, calea de mijloc, cumpătarea, este drumul de urmat!
– Evită orice decizie luată în stare emotivă. Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece veţi constata că nu ai cui să-i ceri ajutorul, dacă nu ai stabilit din timp, cine, ce face.
– Nu uita că o apă de bună calitate este cheia sănătăţii şi a unei vieţi lungi.
– Nu lăsa pe nimeni, chiar bine intenţionat, să facă pe mediatorul în problemele tale sentimentale sau familiale.
– Întrebări care vin și se duc, tu rămâi cu găsirea răspunsurilor.
– Nu mai aştepta să trecă timpul, nu te mai mulţumi cu puţin, cu firimituri de pe jos. Începe chiar de astăzi.
– Nu pierde timpul! Timpul trece, copii cresc, oamenii se ofilesc, iată, momentul a trecut şi zgura părerilor de rău se adună în inimă.
– Fii atent la sursele tale, oportunităţile abundă, undeva există și o veste bună pentru tine!
– La un prieten trebuie să găseşti aprobarea faptelor tale, dar şi un sfat adevărat, un pahar de apă şi o carte bună!
– Un horoscop corect trebuie să dea sfaturi decente, ținând cont de nedeterminarea astrologiei. Și să traseze un program-robot nativului ca să fie în limitele formei bune și a bucuriei de a trăi.
– Fii mai modest în pretenţii şi așa poţi avea o viaţă bună. Fără frustrări și regrete inutile. Nu trebuie să exagerezi, păstrează echilibrul!
– Chiar dacă ai avea un o mie de miliarde de Euro, fii cumpătat, nu zgârcit, fă cheltuieli raţionale şi decente, nu risipii banul. Pentru că, după cum se spune: „banul se răzbună când nici nu te aştepţi, dacă îl arunci, şi el te aruncă”!
– Iartă, dar să nu uiţi! Crede în forțele tale și în ajutorul celor ce te privesc drept în ochi. Decât o mie de prieteni de petreceri, mai bine unul singur de încredere.
– Ai multe de început, multe de terminat, dar şi unele inexactităţi din trecut te bântuie şi te întrebi de ce ţi se întâmplă tocmai ţie. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba. Dacă eşti precaut, vigilent şi prudent – totul este în echilibru.
– Nu tot ce este mai nou e şi mai bun. Mai gândește-te odată dacă ceea ce vrei să cumperi chiar îți trebuie.
– Fii sincer cu tine, găseşte-ţi motivele de enervare şi vezi dacă poţi să le rezolvi singur!
– Promovează-ţi cu îndrăzneală interesele şi solicită ceea ce ţi se cuvine.
– Doreşti să oferi protecţie, cât şi să te bucuri tu însuţi de ea. Protecţia însemnând tot ceea ce te face să te simţi bine şi în siguranţă, de la bani la o vorbă bună, de la un gest de prietenie la o promisiune avantajoasă.
– Dincolo de imagini şi cuvinte se afla sensul ascuns al lucrurilor. Descifrează scopurile reale ale celor din anturajul tău şi vei fi foarte popular, dacă le vei spune ceea ce doresc să audă.
– Banii sunt o energie, un mijloc, nu un scop în sine.
– Nu-ţi organiza viaţa după cum vor alții, după tv cu reclame, promoţii și politică stupidă.
– Nu te baga în sufletul şi problemele altora. Oferă-ţi ajutorul numai dacă este cerut cu insistenţă. Pentru un timp este bine să păstrezi judecăţile de valoare şi sentinţele pentru uzul propriu.
– Dacă eşti obosit, te duci şi te culci, asta este toată filozofia şi Marele secret al Universului! Relaxează-te, odihneşte-te, dormi şi visează frumos!
– Nu trebuie să vorbeşti mult, vorbește cu miez!
– Nu contează ce şi cum faci, contează mai mult pentru cine – iar până la urmă rămâne doar rezultatul. Căci, nu schelele contează, ci casa care rămâne!
– Orice are o regulă. Până şi războiul şi duelul au regulile lor, şi execuţiile publice. Nerespectarea regulilor sau lipsa lor aduce dezastru. Fă-ţi reguli şi respectă-le. Asta se cheamă „voinţa de a învinge”!
– Viaţa merge înainte şi datele se schimbă mereu.
– Trebuie să faci bani, nu să te gândeşti la ei!
– Nu vinde blana ursului din pădure, nu promite ceva în afara posibilităţilor tale, pentru că mai târziu s-ar putea să produci decepţii nemeritate.
– Arta de a face avere are două căi: să câştigi mult şi să consumi puţin. Confucius spunea că ţăranul chinez este un om fericit şi sănătos pentru că este modest şi harnic. Pe atunci nu existau bănci!
– Ca să-ţi impui punctul de vedere personal trebuie să vorbeşti cu convingere şi patimă, atunci lipsa de argumente nu se prea observa.
– Niciun prilej nu este de pierdut, dacă este vorba de ceva care îți face plăcere. Cine ştie mai bine decât tu însuţi, ce dar îţi doreşti, de fapt!
– Când ești o persoană publică și te expui, sau ca jurnalist și/sau politician, niciodată nu se intră în dialog cu o persoană necunoscută, care se pitește în întunericul anonim al netului. Pe de altă parte, una din trei persoane are probleme psihice, iar una din zece foarte grave! Aceste probleme se tratează cu înțelegere și umor.
– Nu ai frică, păstrează speranţa şi porţile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul actual!
– Dacă nu poţi să faci ceva, cumpără serviciul respectiv. O să fii mulţumit de rezultat şi nici nu costă foarte mult!
– Cruţă-ţi forţele, nu intră la uzură nici fizică şi nici mentală. Eforturile pe care le faci, din ambiţie şi mândrie te sleiesc de putere şi te fac vulnerabil (ă).
– Cel mai adese lucrurile sunt dezarmant de simple.
– Exprimă-te clar, propriu, exact, aşa vei da impresia de competenţă şi profesionalism.
– “Nu te îngriji de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale”!
– Banul la ban, binele la bine trage!
– Oamenii au din ce în ce mai multă nevoie de lucruri şi idei concrete, stabile, de repere fixe pe care să se sprijine în haosul acesta care ne înconjoară.
– Zâmbește și totul se poate schimba în bine!
– Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece vei constata că nu ai cui să-i ceri ajutorul.
– Cu reclame se cumpără tăcerea!
– Întotdeauna, are dreptate doar cel mai puternic!
– Modestia şi prudenţa nu au omorât pe nimeni.
– Nu te înşela singur, nu-ţi face scenarii grandioase care îți imobilizează resursele, tot timpul și energia.
– Nu te lăsa impresionat de ceea ce se discută, de bârfe, intrigi sau… modă. Lucruri efemere care nu lasă nici măcar o urmă, o pată, în trecerea timpului.
– Nu te amesteca cu cei care nu sunt ca tine. Mezalianţele şi amestecurile de religii şi rase au fost întotdeauna motive de conflicte, mai mari sau mai mici.
– Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece poți constata că nu ai cui să-i ceri ajutorul!
– Majoritatea bârfelor şi intrigilor nu se fac din răutate ci din prostie şi mahalagism, aşa că nu te enerva în mod disproporţionat şi inutil. Nu te poți apăra de bârfe, dar poți să aștepți ca lumea să le uite!
– Netul este anonim, polarizat şi dubios, adevărata informaţie o găseşti tot dintr-o carte, cu autor şi editură, sigur, o poţi descărca de pe net! Pentru că este şi netul bun la ceva, prin „bibliotecile” adesea gratuite care cuprind zeci de milioane de cărţi.
Radu Costin ŞTEFĂNESCU
(Va urma)
Sursă: http://www.evz.ro/horoscopul-lui-dom-profesor