Trăia cândva un împărat oriental a cărui înţelepciune lumina pământul ca un soare, a cărui deşteptăciune nu era depăşită de nimeni şi a cărui bogăţie întrecea de departe pe a oricui. Într-o zi, un vizir a venit la el cu o faţă nefericită: „Mărite sultan, tu eşti cel mai înţelept, cel mai mare şi cel mai puternic om de pe pământul nostru, spuse el. Tu eşti stăpân peste viaţă şi moarte. Dar ce am auzit când călătoream prin ţinut? Peste tot oamenii te laudă. Dar unii au vorbit foarte urât despre tine. Făceau glume şi se plângeau de deciziile tale înţelepte. Cum se face, preaputernicule între puternicii, că există o asemenea nesupunere în ţara ta?” Sultanul zâmbi cu îngăduinţă şi răspunse: „Ca toţi oamenii din împărăţia mea, ştii ce am realizat pentru voi toţi. Şapte ţinuturi sunt sub stăpânirea mea. Sub domnia mea, şapte ţinuturi au progresat şi au dobândit prosperitatea. În şapte ţinuturi, oamenii mă iubesc pentru imparţialitatea mea. Ai cu siguranţă dreptate. Pot face multe lucruri. Pot pune să fie închise porţile uriaşe ale oraşelor mele. Dar există un singur lucru pe care nu îl pot face: nu pot închide gurile supuşilor mei. Nu este cu adevărat o problemă că unii oameni mă vorbesc de rău. Ceea ce e important este să fac bine.”
Sursă: Poveşti orientale ca instrumente de psihoterapie/PESESCHKIAN, Nossrat. – Bucureşti: Editura Trei, 2017, p. 60