“Ascultați, atunci, înțelepciunea înțeleptului…”[Max EHRMANN]
Schimbați pe atunci cu acum și vedeți cum calitatea e cu totul alta: ascultați, acum, înțelepciunea celui înțelept… Fiindcă nu există alt timp în afară de acum și nu există spațiu în afară de aici. Atunci și acolo fac parte din mintea noastră gălăgioasă. Când gălăgia încetează și mintea e lăsată deoparte, ce mai rămâne? – doar aici-acum.
Swami Ramtirtha avea obiceiul să spună o frumoasă poveste:
Era odată un mare ateu care vorbea în continuu împotriva lui Dumnezeu. Scrisese pe peretele din camera sa de zi, cu litere mari, aurite: „Dumnezeu nu e nicăieri.” Mai târziu i s-a născut un copil. Într-una din zile se juca cu copilul, iar acesta învăța limbajul. Nu putea să citească un cuvânt atât de mare – niciunde – așa că l-a împărțit în două și a citit fraza: „Dumnezeu nu e nici-unde” (este vorba aici despre un joc de cuvinte care are semnifi cație doar în limba engleză; formularea „God is nowhere” se traduce prin Dumnezeu nu e niciunde, însă prin despărțirea cuvântului nowhere în now-here, traducerea devine: Dumnezeu e acum-aici, n. trad.) Nowhere era un cuvânt prea mare; l-a împărțit în două: now-here.
Momentul acela trebuie să fi fost unul rar în viața ateului. De fapt, atunci când te joci cu un copil îți uiți seriozitatea, îți uiți ideologiile, îți uiți religia, fi lozofi a, teologia. Când te joci cu un copil, ceea ce trăiești are o calitate meditativă, astfel că a te juca cu copiii e un lucru de mare preț. Jucându-te cu un copil devii, pentru un moment, copil. Și rețineți că Iisus spune iar și iar: Până ce nu deveniți asemenea copiilor, nu veți intra în împărăția lui Dumnezeu.
În momentul acela s-a întâmplat ceva. Copilul a spus: „Dumnezeu e acum-aici”, iar tatăl a fost luat prin surprindere. A auzit asta în timp ce era într-o dispoziție ludică împreună cu copilul său. Și nu poți să intri într-o dispută cu un copil, spunându-i: „Nu există Dumnezeu.” Iar fi indcă se juca, era tăcut, se distra, afi rmația venită din partea copilului a devenit ceva de o importanță imensă, ceva foarte pregnant, ca și cum Dumnezeu ar fi vorbit prin el.
S-a uitat la perete pentru prima dată. Toată viața lui se uitase la fraza aceea și niciodată n-o văzuse în felul acesta: „Dumnezeu este acum-aici.” Întotdeauna fraza suna așa: „Dumnezeu nu e nicăieri.” Nu se gândise niciodată că „nowhere” (în traducere, niciunde) ar putea fi despărțit în „now-here” („acum-aici”), că „nowhere” constă din „now-here”. În el s-a produs o transformare, aproape un satori. Nu mai era un ateu.
Oamenii erau nedumeriți. Nu le venea să creadă ce se întâmplase, fi indcă până atunci adusese mereu tot felul de argumente și o mulțime de dovezi împotriva lui Dumnezeu. „Ce s-a întâmplat?” Iar când îl întrebau, el ridica din umeri și spunea: „Înțeleg foarte bine de ce arătați atât de nedumeriți. Și eu sunt nedumerit. Întrebați-l pe copilul acesta, el a făcut ceva. Auzind propoziția aceea de la el, ceva în mine s-a schimbat.
Uitândumă în ochii copilului, ceva s-a transformat în mine. Și nu e vorba doar de a-mi fi schimbat logica, ci și din punct de vedere existențial sunt altul. De atunci îl văd pe Dumnezeu acum-aici: în vântul care trece prin arbori, în ploaia care curge pe acoperiș, îi aud pașii, îi aud cântarea. Păsările cântă, iar eu îmi aduc aminte că Dumnezeu e acum-aici. Soarele răsare, iar eu îmi aduc aminte că Dumnezeu e acum-aici. Acum nu mai e vorba de argumentare, acum a devenit ceva ce ține de experiența mea…
Sursa: Indreptar spiritual: Comentarii la “Desiderata” / OSHO.- Cristian: Mix, 2012, pp. 16-17.