Doi călugări se spălau pe picioare într-un rău când unul din ei a văzut cum un scorpion se înecă. L-a luat numaidecât din apă şi l-a pus pe mal. Deşi s-a mişcat cu iuţeală, scorpionul l-a înţepat în mână. A continuat să se spele pe picioare.
Celălalt călugăr i-a zis: “I-a te uita, Netotul acela de scorpion a căzut înapoi în apă.” Primul călugăr s-a aplecat, a salvat scorpionul din nou, şi a fost înţepat din nou. Celălalt călugăr l-a întrebat: “Frate, de ce salvezi scorpionul când ştii că e în natura lui să înţepe?” Călugărul i-a răspuns: “Fiindcă e în natura mea să salvez.”
[Comentariu]: Acest călugăr e un exemplu de smerenie – nu-şi pune propria durere mai presus de viaţa scorpionului. Dar lecţia şi mai relevantă din exemplul acesta e că dorinţa de “a salva” e o parte atât de esenţială din natura călugărului, încât este de datoria lui – p care o face cu placer – să o împlinească ştiind că scorpionul îl va înţepa. Călugărul are atât de multă încredere în propria dharma, încât e dispus să sufere ca să o împlinească.
Sursă: Gândeşte ca un călugăr/SHETTY, Jay. – Bucureşti: Ed. LITERĂ, 2020, p 99.