Eram cu Lao Tse când a primit scrisoarea de la celebrul înţelept Confucius, care îl invită să se întâlnească. Confucius urma să treacă, pentru o zi, prin Luoyi, oraşul cu temple din provincial Qui, unde trăia Lao Tse. Îţi poţi imagina entuziasmul meu când maestrul m-a invitat să-l însoţesc în această ocazie unică în viaţă: urma să fiu martor la întâlnirea a doi dintre cei mai mari învăţători din toate timpurile.
Era o toamnă târzie când am pornit în călătoria de trei zile către Luoyi. Primele două zile ale călătoriei noastre au fost lipsite de evenimente: vreme bună, drumuri umblate, fără tâlhari.
În cea de-a treia zi, a început să ningă. Deşi credeam că vom avea de-a face cu o fulguială trecătoare, într-o oră căderea de zăpadă a devenit atât de densă, încât abia vedeam la câtva metri în faţa noastră.
Maestru a cercetat pădurea de lângă drum.
– Există o mică zona ferită în acel desiş de copaci, a arătat el. Hai să ne oprim aici şi să aşteptăm să treacă furtuna.
Am devenit din ce în ce mai neliniştit.
– Dacă ne oprim aici şi ninsoarea continuă, ne-am putea bloca şi am întârzia zile bune. Confucius ne va aştepta. Dacă ratăm întâlnirea, s-ar putea să nu-l mai vedem vreodată. Poate că ar trebui pur şi simplu să înaintăm.
Lao Tse a inspectat drumul, acoperit acum de un strat şi mai gros de zăpadă.
– Dacă încercăm să forţăm mergând înainte, nu vom progresa prea mult. Acest adăpost ne-a ieşit în cale cu un motiv. Hai să profităm de ocazie. Cumva, totul se va aranja.
Nu puteam crede că Lao Tse renunţa atât de uşor la norocoasă întâlnire. Dar ştiam să nu îi contrazic intuiţia. Întotdeauna părea să aibă un motiv bun, pe care nu puteam să-l văd. Aşa că am renunţat la proteste şi l-am urmat către marginea drumului.
Timp de o jumătate de oră, am tras crengi căzute pentru a face un mic adăpost. Cât îmi doream să fi plecat cu o zi înainte. Am fi mers înainte furtunii şi am fi ajuns la timp să ne întâlnim cu Confucius. Acum, era posibil să-l ratăm cu totul.
Am făcut un mic foc şi am intrat în provizii. Chiar atunci, o căruţă trasă de cai a trecut pe drum. Căruţaşul a văzut focul nostru şi s-a oprit.
– Sunteţi bine?, ne-a întrebat.
Când i-am explicat situaţia noastră, a răspuns:
– Nu ar trebui să staţi aici peste noapte. Veţi răci şi, probabil, veţi muri. Vă rog, veniţi acasă la mine, ca să puteţi dormi bine.
Lao Tse şi cu mine nu am ezitat să-i acceptăm invitaţia. Am sărit în căruţă, iar salvatorul nostru, care s-a prezentat ca fiind Buwei, ne-a condus către caa lui, într-un sătuc aflat nu foarte departe. Soţia lui Buwei, Lihua, ne-a primit binevoitoare şi ne-a servit o cină caldă. M-am simţit atât de norocos să fiu salvat dintr-o asemenea situaţie groaznică!
După cină, aceşti oameni amabili ne-au oferit un loc uscat de dormit şi paturi călduroase. Când m-am întins, m-am cutremurat gândindu-mă cât de puţin aş fi dormit, insuficient protejat, în furtună de zăpadă şi de frig.
Când m-am trezit a doua zi, am fost încântat să văd soarele strălucind puternic. Cai şi oameni deopotrivă trecuseră deja pe drumul principal, făcând cărare. Exuberant, i-am spus lui Lao Tse:
– Hai să pornim devreme! Poate mai reuşim să-l prindem pe Confucius, până să plece din Luoyi.
Însă, în loc să strângă lucrurile, maestru a arătat către Buwei, care tăia lemne în curte.
– Buwei munceşte din greu. El ne-a ajutat atât de mult, iar acum îi putem uşura povara dându-i o mână de ajutor cu lemnele de foc.
Iarăşi m-am simţit frustat.
– Dar nu vrei să te întâlneşti cu Confucius? Invitaţia sa este onoarea supremă.
Lao Tse şi-a pus mâna pe umărul meu.
– Nu, prietene. Să ajuţi pe cineva care ne-a ajutat pe noi este onoarea supremă. Ce rost are să te întâlneşti cu un maestru spiritual dacă renegi fratele?
După câteva momente, furia mi s-a domolit şi iarăşi m-am predat. Aşa se întâmplă întotdeauna cu Lao Tse: rezistăm, apoi mă predăm. Întreabă, apoi cedează. Îngrijorează-te, apoi revino la încredere.
L-am ajutat pe Bowei să taie şi să aşeze lemnele de foc, iar Lao Tse a ajutat-o pe Lihua să pregătească prânzul.
Spre sfârşitul dimineţii, am ştiut că, deja, Confucius ajunsese şi please de la locul nostru stabilit de întâlnire, aşa că am renunţat la orice speranţă de a-l mai vedea pe eminentul filozof.
După prânz, Buwei a venit cu oferta:
– Daţi-mi voie să vă duc la Luoyi. Vă va trebui încă o zi întreagă ca să ajungeţi acolo la pas. Caii mei pot ajunge acolo în jumătate din timpul ăsta. Voi rezolva şi eu câte ceva cât sunt acolo.
Patru ore mai târziu, când soarele apunea, am ajuns la hanul unde trebuia să stea Confucius. L-am întrebat pe hangiu dacă liderul spiritual a lăsat vreo indicaţie încotro se va duce după vizita.
– Maestrul Confucius a ajuns abia acum o oră. Şi el a fost întârziat de furtună. Mi-a zis să vă spun că aşteaptă cu plăcere să se întâlnească cu Lao Tse în această seară.
Uimit, m-am întors către maestrul meu. Nu părea surprins. Smerit am remarcat:
– În tot acest timp, erai racordat cu Tao, nu-i aşa?
El a zâmbit şi mi-a răspuns:
– Tao lucrează întotdeauna în favoarea noastră, chiar şi atunci când pare că lucrurile stau altfel. Când avem încredere că ceea ce se întâmplă ne este de ajutor, ajungem la locul potrivit.
Am contemplat perfecţiunea tuturor evenimentelor care se desfăşuraseră şi cum am fost impecabil ocrotiţi şi îngrijiţi. M-am întrebat de ce m-am îndoit vreodată…
Sursă: Tao pe înţelesul tuturor/COHEN, Alan. – Bucureşti: Ed. FOR YOU, 2019, pp. 55-58.
Tags: Tao, Confucius, onoare, TAO TE CHING, încredere, protecţie,