Povestea lui John Henry: om versus tehnologie
In micuțul oraș Talcott din Summers County, West Virginia, USA se află statuia lui John Henry, un ”uriaș” de 2 m, atletic, musculos, puternic ca un taur, și care ține în mâini un baros impozant, gata pregătit să îl folosească! John este un personaj legendar care lucra în 1870 la dezvoltarea infrastructurii feroviare ca muncitor necalificat. Rolul său era să dea găuri în stâncă unde apoi se puneau explozibili pentru a elibera sau nivela terenul pentru calea ferată. John avea de realizat deci o muncă fizică, foarte grea, adesea în soare sau în condiții improprii, lovind de sute de ori pe zi cu barosul o daltă de metal. Ajutat de constituția sa de Hercule, John muncea cât trei și era un lider informal printre colegi. Puțini rezistau mult la un astfel de efort, dar John era un muncitor capabil, săritor, ambițios și mândru de contribuția sa, bine apreciat de șefi.
Om versus tehnologie
Dar de ce are John Henry statuie și de ce a rămas în memoria colectivă, de ce s-au făcut filme și de ce s-au scris cărți despre el? Atunci, ca și acum, omenirea se grăbea către viitor și voia automatizare, care luase forma unei mașini de găurit cu aburi, vârful de tehnologie al acelor timpuri. Mașina nu obosea și nu trebuia să ia pauze, avea nevoie doar de cărbuni și apă pentru a lovi cu forța de care foarte puțini oameni erau capabili. Dar această mașină deși însemna progresul, era în același timp o amenințare pentru John Henry și pentru sutele de muncitori care lucrau la calea ferată. Oricât de grea era munca respectivă, oamenii voiau să o facă pentru a-și întreține familiile, așa că muncitorii, în frunte cu John Henry s-au revoltat și s-au opus înlocuirii lor cu aceste mașini. Pentru a-și dovedi eficiența, dar și pentru a tranșa odată pentru totdeauna superioritatea oamenilor și dreptul lor de a munci, având susținerea totală a colegilor, John Henry a provocat managementul companiei căilor ferate la o întrecere, solicitând să se organizeze o competiție între el și mașina de găurit cu aburi. John era foarte convins că o să câștige și că va dovedi astfel superioritatea omului în fața mașinii. Ei bine, momentul competiției a venit și întrecerea a început și a durat o zi și jumătate. John a fost neobosit, a lucrat din răsputeri și spre bucuria lui și a colegilor, chiar a învins reușind să dea mai multe găuri și mai bine decât mașina. Doar că, după o zi și jumătate de muncă aproape fără pauză, John s-a îmbolnăvit și a murit la scurt timp de epuizare. Până la urmă, mașina a învins și evident a devenit ulterior echipament standard în proiecte similare.
Upskilling-ul este obligatoriu
Dar care este morala acestei întâmplări? Ce putem învăța din asta? John Henry este un erou iar statuia în cinstea lui este despre celebrarea spiritului uman, frumos și ambițios, încrezător în sine, puternic și învingător. John a fost înfrânt ca persoană, dar deși a pierdut, paradoxal, tot omul a câștigat deoarece inclusiv acea mașină cu aburi era creația unor minți luminate, a unor oameni care și-au dorit să facă munca mai ușoară pentru alții. Povestea lui John este frumoasă, este despre demnitate și solidaritate, dar este povestea unui om care nu a înțeles progresul. Sute de muncitori ar fi continuat să dea găuri în stancă cu barosul, dar cu prețul de a lucra în soare până la epuizare. Așa, mașina a înlocuit omul, și da, a fost un șoc atunci pentru acei sute de muncitori necalificați dar și o șansă la transformare, la upskilling către joburi mai calificate, mai puțin fizice și mai creative decât munca brută.
Din nou, este timpul schimbării, întrăm într-o nouă eră
Povestea lui John Henry este povestea confruntării noastre cu incertitudinea, cu frica de schimbare, cu nevoia de a ne ține de ceea ce știm, cu teama de nou și de transformare. Dar progresul vine peste noi, că vrem că nu vrem, este inevitabil! Companiile trebuie să se pregătească însă pentru schimbare și să își pregătească oamenii prin training-uri și programe de formare, pentru că au o responsabilitatea față de angajații lor iar provocarea momentului este transformarea digitală. AI-urile, roboții și automatizarea pe scară largă vor mătura milioane de locuri de muncă în anii care vin. Șocul social va fi greu de absorbit și dureros dacă nu ne pregătim din timp și s-ar putea să vedem noi și mulți John Henry luptând cu disperare contra tehnologiei care le ia pâinea de la gură. Din nou, este timpul schimbării, întrăm într-o nouă eră! Absolut toate domeniile și toate industriile vor fi afectate de această transformare, care este de neoprit. Trebuie să investim în oameni, trebuie să investim în creativitate, trebuie să ne diferențiem de mașini, trebuie să evoluăm dacă vrem să câștigăm bătălia cu tehnologia. Managerii de top și HR-ul ca Business Partner au aici un rol foarte important în gestionarea transformării digitale pentru că dacă nu, mulți vor trăi drama nu victoria lui John Henry.
Sursa: https://academiadehr.ro/om-versus-tehnologie-sau-transformare-digitala/
***
Despre ”miturile creatoare”; Balada lui John Henry
Există în cultura neamurilor anume naraţiuni, balade sau legende care rămân simboluri arhetipale, mituri creatoare, cu valoare veşnică.
Spre exemplu, Legenda lui Icar rămâne un mit creator al dorinţei umane de a zbura, de a se rupe din gheara gravitaţiei. Legenda Golemului, creatură animată miraculos de către Rabinul Loew din Praga, rămâne un mit al dorinţei de a avea sub control o inteligenţă de tip uman complet condiţionată şi unii văd în acest mit forţa care mână cibernetica. La Români există balada „Mioriţa”, care întruchipează modalitatea în care un neam, aflat în calea necazurilor şi supus înfrângerilor istorice, a reuşit să transfigureze cele văzute şi să le aşeze sub un semn mai înalt şi sub şi în planul Voinţei care orânduieşte cele văzute şi cele nevăzute.
O asemenea baladă şi mit creator este, pentru Poporul American, „Balada lui John Henry”.
Balada lui John Henry a apărut în jurul anului 1870. In acei ani, sistemul de căi ferate americane se răspândea cu o repeziciune uluitoare, ca o adevărată pânză de păianjen pe cuprinsul întregului continent nord-american. Despre chipul nemilos în care companiile de căi ferate se purtau cu lucrătorii s-au scris volume întregi. La fel de mult s-a scris despre contribuţia aceloraşi companii la exterminarea populaţiei băştinaşe, distrugerea ecosistemelor, etc. Santierele de căi ferate, care aveau drept de viaţă şi de moarte asupra celor care lucrau pe cuprinsul unei fâşii ce se întidea cam cincsprezece mile la dreapta şi stânga traseului liniei de cale ferată, au alcătuit un univers concentraționist. Ele foloseau propriile mijloace de plată, cupoane, stabileau preţurile, salariile, etc. Între lucrători, un rol special îl aveau „steel driving men”, perforatorii traverselor. Ei făceau găuri în traverse, găuri în care se aşezau, mai apoi, şuruburile care fixau șinele. Erau lucrători profesionişti şi care primeau o plată minimală mai decentă. Chiar şi asta a fost prea mult.
În anii 1870 au fost introduse maşini cu abur care efectuau perforarea traverselor. Atunci a apărut Balada lui John Henry.
Balada spune că nimeni nu ştia de unde venise John Henry, „din Main ori din Texas”, deci oriunde de pe teritoriul Statelor Unite, deci un prototip universal locului. În plus el era „afro-american”, deci un „minoritar” şi bine se ştie că „minoritatiile” fac Statele Unite, fiecare individ aparţine unei „minorităţi”. Un alt fenomen social, tipic Statelor Unite.
Balada spune că John Henry era înalt de peste şapte picioare (peste doi metri) şi cu o putere fizică enormă. El folosea un ciocan gigantic, pe care nimeni altul nu îl putea clinti. La aflarea ştirii că maşina cu aburi îi va înlocui pe „steel driving men”, John Henry a spus: „Un om nu este decât un om, dar mai înainte ca maşina asta să mă scoată afară am să mor cu ciocanul ăsta în mâna”. Iar apoi el provoacă maşina la luptă, cine poate bate mai multe găuri într-o unitate de timp. Concursul începe şi John Henry bătea cu o repeziciune şi exactitate care făceau ca unealta lui, ciocanul, să devină incandescentă (oare nu era acest foc semn de lumină?). El înfrânge maşina, dar la capătul competiţiei cade răpus de efortul supraomenesc. El învinge maşina, dar preţul este chiar viaţa lui!
Balada lui John Henry este mitul creator al Neamului american. Un mit care înseamnă credinţa în puterea şi imaginaţia individuală, credinţa că aceste daruri vor înfrânge, cândva, pe cei a căror singură măsură este banul şi închinarea către el.
Alexandru Nemoianu,
Istoric The Romanian-American Heritage Center
Sursa: https://www.banatulazi.ro/despre-miturile-creatoare-balada-lui-john-henry/