“34,4 de miliarde de lei a cheltuit statul în ultimii patru ani cu pensiile speciale.” (Adevărul.ro, 17 iunie 2020). Ce poate face un om cu 76000 lei pensie faţă de altul cu… 700 lei?
Este bine că s-au impozitat, se vor găsi bani pentru dublarea alocaţiilor şi mărirea pensiilor – exlamă fruntaşii Ţării. Până la Promulgarea legii de către Preşedinte, aşteptăm insă, cu frică si nesiguranță, decizia CCR. Deci, politicieni de tot felul, nu vă grăbiți să va lăudaţi public cu realizările din „miercurea albă”! Pana la alegeri mai este timp!…
Pe de altă parte, mai bine era să se voteze de către Parlament DESFIINŢAREA LOR!! Scurt, fără comentarii! Îmi menţin opinia: NIMENI nu are dreptul să primească pensii speciale fără să fi contribuit la Bugetul de pensii publice al ţării! Curioasă înţelegere „instant” pe acest subiect fierbinte între PSD şi PNL, opoziţia din Parlament şi Puterea Guvernului Orban, avertizat deja cu moţiune de cenzură… Bun jocul! “Curat murdar, coane Fănică!”, ne șopteste azi, din nou, Caragiale… HAA, HAAA!
Timponline.ro, 17 iun. 2020
***
Crește din nou numărul de cetățeni infectați! Familia COVID-19 trăieşte şi profită, adaptându-se şi evoluând în funcţie de împrejurări, adică de condiţiile de relaxare, de comportamentul oamenilor (nepăsare, neglijentă, nerespectarea regulilor elementare de igiena colectivă, etc.), de luptele intestine dintre apărătorii sănătăţii şi ai drepturilor constituţionale, şi multe altele.
Mulţi dintre semenii noştrii nu-l mai bag în seamă pe dl. COVID-19! Ei vreau să-şi trăiască viaţa fără reguli de sănătate publică, mai ales că a venit VACANȚA mare… Iar politicienii noştri, vechi sau noi, au intrat de mult în Campania electorală pentru Alegerile locale, neluând în seamă că în septembrie a.c. virusul poate să “explodeze” din nou și să le… anuleze. Ba, tot mai des, NU RESPECTA nici ei regulile elementare sanitare; doamnele în salopete albastre care strâng semnături pentru pensii în corturile stradale din Bistrita NU POARTĂ măşti. Acest comportament POATE să favorizeze răspândirea virusului de la OM la OM, adică de la slujbașii politicienilor la cetăţenii votanţi. Nu m-am apropiat de aceste corturi! Cred că cei care semnează listele vor fi primii anchetaţi epidemiologic, în caz de apariţia unui focar de Coronavirus…
Acest APEL EMOŢIONANT în noua fază de pandemie COVID-19 m-a impresionat: „Şi atunci, dragă cititorule, ţie, care eşti acasă, la birou sau pe terasă cu băieţii, de ce să nu-ţi pese? De tine şi de familia ta? Virusul e între noi, se plimbă, adulmecă şi atacă, îl prinde pe cel mai slab. Apără-te, armele sunt la tine, spală-te pe mâini, puneţi o amărâtă de mască pe faţă şi nu te duce unde-i mai multă lume! Stai deoparte, respectă distanţa, nu te înghesui, ieşi din turmă! Nu ştii cum vei trece peste boală! Poate uşor, poate nu vei simţi nimic, dar copilul tău, mama ta? La ei te-ai gândit? (…). Mai gândeşte la asta, cititorule, înainte să ieşi din casă fără apărare, poţi să aduci virusul în casa ta şi primii pe care îi infectezi sunt membrii familiei tale, un copil, un părinte, un frate, cu organisme mai tari sau mai puţin tari, slăbite de vârstă sau de boli”. – Judecătoare de la Curtea de Apel (CA) Alba Iulia (FACEBOOK).
În vremuri prelungite de Coronavirus, revenirea la viaţa obişnuită NU a schimbat prea mult comportamentul cetăţenilor în privinţa curăţeniei stradale. Se arunca în continuare ambalaje în spaţiul public! Nu ştim să apreciem şi să respectăm munca îngrijitorilor de curăţenie publică de la Primărie sau Supercom. Ei sunt anonimii care ne apărară de focarele de infecţie! Le mulţumesc public pentru efortul lor!
“Azi rugăciunile noastre merg către cei care fac curăţenie în spitale şi pe străzi, spre cei care ridică tomberoanele, care merg din casă în casă pentru a ridica gunoiul: o muncă pe care nu o vede nimeni, dar care este necesară pentru a supravieţui. Dumnezeu să vă binecuvânteze”. – PAPA FRANCISC I, Liturghia de duminică, 17 mai 2020.
Să reflectăm în linişte şi la aceste gânduri: “Tu eşti parte din ceea ce face întregul univers tot aşa cum un val este parte din ceea ce face întregul ocean. – Alain WATTS
O zi excelentă tuturor! Ca să fiţi sănătoşi şi fericiţi, respectaţi REGULILE SANITARE în mod conştient!
Timponline.ro, 11 iul. 2020
***
Ciclismul, sportul cu bicicleta a fost relansat, odată cu pandemia Covid-19, în întreaga lume. Afacerile cu biciclete au crescut! Lumea recunoaşte importanța mişcării în aer liber pentru sănătate, voie bună şi destindere.
Dar această tendinţă de schimbare nu a ajuns în ATENŢIA autorităţilor publice locale. Ca şi pieton, în plimbările mele zilnice (Adevărat! L-am întâlnit în Parc şi pe dl. Cristi de la TV cu echipa sa de biciclişti. Şi îl întreb: “Pe când o asociaţie sportivă de biciclişti în Bistriţa?”…) merg atent pe trotuare sau alei unde circula şi biciclişti de tot felul, inclusiv copii care fac primii paşi în ciclism. Unele vehicule, biciclete sau trotinete electrice, sunt conduse cu viteze exagerate în spațiul public, ca şi pe velodromur și pot pune în pericol seniorii care au anumite afecțiuni.
Deci sunt de acord cu creşterea numărului de piste speciale pentru circulaţia bicicletelor, însoţită de aplicarea corectă a legislaţiei rutiere specific acestor tip de vehicule.PS. „Nu ţi se oferă întotdeauna ce vrei, dar primeşti exact ce ai nevoie “- Motto-ul de viaţă al lui Eunice MODLIN La bună vedere! Timponline, 16 iul.2020 Dl. COVID-19 şi clanul său continua lupta de îmbolnăviri umane prin adaptare şi dezvoltare, creând probleme majore tuturor: creșterea numărului de infectări, umplerea spitalelor și mai ales a secțiilor de ATI.
„Suntem într-o perioadă dificilă, în care numărul de cazuri de infecție Covid-19 a crescut alarmant și în județul Timiș. Consecutiv a crescut și numărul de forme severe și critice, precum și de decese. Toate acestea se datorează și faptului că o parte dintre concetățeni nu respectă nicio regulă, dând crezare fake news-urilor, teoriilor conspirației sau falselor îndemnuri la libertate. Fiecare este liber să facă ce vrea cu viața și sănătatea lui, până în punctul în care pui în pericol sănătatea celorlalți. Este în primul rând vorba despre respectul pentru ceilalți, care ar trebui să primeze, indiferent de măsurile impuse sau nu de autorități.” – dr. Virgil MUŞTĂ, Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara
Când urmăreşti să convingi semenii de lângă tine să poarte măşti vei constata că e dificil; utilizarea explicațiilor științifice, apelul la litera legii sau la exemplele din politică nu vor avea rezultatul dorit. De ce? Pentru ca noi, oamenii, când ne trăim viaţa, suntem diferiţi şi nu dorim să fim controlaţi sau dirijaţi de nimeni.
Totuşi, cum poți să convingi oamenii să poarte măști? Iată o alternativă:” Poți spune «Scuzați-mă, aș putea să vorbesc cu dumneavoastră o secundă? Am observat că nu purtați mască și știu că este o alegere personală și o alegere pe care trebuie să o faceți. Dar e posibil ca eu să am o vulnerabilitate medicală. Sau fiul meu. Sau fiica mea. Dacă nu o faceți pentru dv., atunci faceți-o pentru ca oamenii ceilalți să se simtă mai în siguranță»”. – Gary NOESNER, fost șef al departamentului de negociere în situații de criză din cadrul FBI.
PS. A) Gânduri alese: “Un discipol învaţă să nu ceară nimic, să nu impună nimic, să nu supere şi să nu dea nimic la schimb. El poate să ajute pe alţii prin simpla lui prezență: ca să le ofere un exemplu şi să îi înveţe să aibă răbdare. – Principiu al filozofiei zen. B) O carte nouă: “Obiceiuri mici, schimbări mari”/BJ FOGG, Phd. – Publica.ro, 2020.
RESPECTAŢI conştient cele trei reguli de aur de prevenire a bolii: purtarea măştii, distanţa fizică şi spălatul mâinilor. La bună revedere!
Timponline.ro, 23 iul. 2020
***
Noul virus COVID-19 va convieţui cu noi, vrem nu vrem. „Cred că, într-un final, vom ţine răspândirea coronavirusului sub control. Dar nu văd cum am putea să-l eradicăm. Cred că o combinaţie de măsuri sanitare, plus atingerea unui grad de imunizare de grup şi apariţia unui vaccin bun, aceste trei elemente, ne vor ajuta să avem un control eficient asupra situaţiei “. (dr. Anthony FAUC, expertul numărul 1 al americanilor în combaterea bolilor virale)
Dar ca măsura de prevedere, REGULA 2020, nelegiferată încă, este una care trebuie respectată de toți cei care vor să se ferească de noul coronavirus. “Vă rog, respectați numărul 2020 (anul curent): 20 de secunde minim de spălat pe mâini cât mai frecvent, 2 metri distanță minimă și 0 toleranță față de nepurtarea măștii în zonele aglomerate”. (Alexandru SAVA, medic la Spitalul din Cărei, județul Satu Mare)
La bună revedere!
timponline.ro, 24 iul. 2020…
Sfârsit
Ioan P. ALEXA