Cu respectul cuvenit, dle Bogdan RUSU, chiar dacă azi PNL stă bine în sondaje, NU îi veţi putea ocupa LOCUL la Primărie! Dl. Nicolae MOLDOVAN, prin faptele sale, prin perseverenţă, discreţia şi anonimatul cotidian, reprezintă în BECLEAN mai mult decât un Partid! Chiar dacă PNL ajunge la Putere în Parlament, munca actualului primar pentru cetăţenii oraşului va continua cu acelaşi succes. Când vrem să doborâm cu sabia un rival trebuie să îl cunoaştem foarte bine. A accepta ca “cineva” de alături este mai bun decât tine nu este o ruşine; dimpotrivă este un prilej de a învăţa de la el şi a-l depăşi!
timponline.ro – 6.03.2020
***
La vârsta mea, este o încântare să citesc în ziua de azi asemenea editoriale, profunde, la obiect şi cu invitaţii curajoase să gândim şi să ne comportăm adecvat schimbărilor de tot felul din lumea în care trăim. FELICITĂRI!…
Problema actuală a infecţiei CORONA VIRUS semnalează din nou lipsa metodelor adecvate sau potrivite de PREVENIRE, legate tot de instrucţia şi educaţia data de familie şi şcoală, în principal. Puţini dintre noi sesizează diferenţa dintre general şi particular dar şi legătura esenţială dintre ele. E vorba de legătura dintre igiena personală şi cea colectivă. A te îngriji de sănătatea ta INDIVIDUALĂ înseamnă că contribui la îngrijirea şi apărarea sănătăţii PUBLICE din comunitatea în care trăieşti. Dacă EU sunt bolnav şi cel de LÂNGĂ MINE este sau poate fi bolnav! Spre a fi înţeles puţin, am găsit pentru cititori şi două cugetări adecvate: 1) – Cine priveşte în afara visează; cine priveşte înăuntru se trezeşte. – Carl JUNG; 2) Dacă priveşti în adâncuri, atunci şi adâncurile vor privi în tine. – Fr. NIETZCHE. Aveţi grijă de sănătatea Dvs, şi a celor dragi din jur! Nu îi îndepărtaţi din jur pe cei bolnavi, ajutaţi-i să se însănătoşească şi să se bucure de viaţă. O duminică plăcută, caldă şi liniştită în familie sau acolo unde sunteţi!
Timponline.ro – 08.03.2020
***
Aşa numitele „pensii speciale” pentru diferite categorii de înalţi funcţionari din JUSTIŢIE sau militari din cel de APĂRARE sau SIGURANŢA, fără a se plăti contribuţii prin salarii este, în opinia mea, ILEGALĂ! După 44 de ani şi 5 luni de muncă continuă, pe un post public de stat de nivel superior, cu achitarea tuturor contribuţiilor sociale, am primit o decizie de pensionare de 1377 lei, ulterior mărită, cu care mă descurc decent pentru vieţuire.
Înţeleg foarte bine presiunea, volumul mare de muncă, pericolele şi responsabilităţile unor funcţionari de stat, pentru ei înşişi şi familiilor lor. Dar toate acestea NU îi pot avantaja de a primi pensii necuvenite fără a contribui la sistemul social de pensii! Am zis!
Şi mai este un aspect: fiecare ţară îşi plăteşte slujbaşii după posibilităţile financiare pe care le are, în funcţie de nivelul de dezvoltare, de bogăţie sau avuţie naţională, de productivitate, de gestionarea echilibrată a banului public, legislaţie, etc. Deci, pentru a justifica pensii mari pentru anumiţi oameni, nu putem apela la comparaţii cu alte ţări din UE sau din SUA; trebuie să ne justificăm cu realităţile noastre, româneşti.
Apoi, nu toţi din Justiţie sau Apărare sunt pe „baricade” în direct, pe teren sau pe câmpul de luptă; mulţi sunt în funcţii de conducere de tip ornamental cu arome vizibile de politic sau protecţie de interese. Pe de altă parte, nu putem comenta salariile sau avantajele financiare pentru cei care lucrează în mediul privat, dar care contribuie la sistemul de pensii al statului. Urmăriţi atent şi echilibrat în mediul Dvs. de contact cu viaţa cea de toate zilele, fără ură şi părtinire, şi aceste aspecte când vă comunicaţi opiniile în mod public sau particular.
Subiectul abordat în această ştire este complex, ridicând multe probleme de morală, legalitate şi bun simţ care trebuie luate în seamă şi rezolvate echilibrat, la condiţiile româneşti, de cei care conduc sau vor să conducă România…
PS. Judecătorii pensionaţi, menţionaţi mai sus NU au nici o vină pentru pensiile pe care le primesc! Totuși, CINE e vinovatul adevarat? Sistemul!… timponline, 08.03.2020
***
Sa glumim despre coronavirus. Întrebare și răspuns:” Domnule Chuck Norris, ați revenit pe platourile de filmare, unde este multă lume, de toate felurile. Nu vă este frică că o să luați coronavirusul?” Chuck Norris s-a uitat cu milă și a spus din vârful buzelor:” Domnișoară, Bruce Lee a vrut să mă omoare, crezi că mă tem de o amărâtă de gripă chinezească?” [Azi actorul implineste 80 de ani. LA MULTI ANI!, acolo unde sunteti… Citiți si Codul său de onoare: https://evz.ro/chuck-norris-implineste-80-de-ani-si-nu-i-este-frica-de-gripa-chinezeasca-horoscopul-lui-dom-profesor.html]
timponline,10 mart. 2020
Va urma!
Ioan P. ALEXA