Filmul regizorului Mel Gibson care a stârnit în lumea întreagă o serie de polemici referitoare la caracterul său, antisemit sau nu, excesiv de violent, care respectă sau nu textele Evangheliilor, pune din nou în discuţie problema vinovăţiei în cazul martiriului lui Hristos printr-o întrebare crucială, încă fără răspuns,: “Cine l-a ucis pe Iisus?”
Interpretarea Evangheliilor
Este evident că Gibson îl venerează pe Hristos în peliculă să. O bună parte din filmul lui reda literal cele mai dramatice pasaje din cele patru Evanghelii. În opinia unora, Biblia este însă şi o sursă problematică de interpretare. Deşi nenumăraţi credincioşi o iau ca “literă de evanghelie” că reprezentând cuvântul lui Dumnezeu, totuşi ea nu reda cu exactitate evenimentele istorice, fiind produsul unor autori, oameni care au scris într-o anumită perioadă, într-un anumit loc, având unele intenţii. Cei care au scris-o: Matei, Marcu, Luca şi Ioan au formulat relatările lor la patru-şase decenii după moartea fizică a lui Iisus, cu scopul de a converti un număr cât mai mare de oameni la creştinism, o nouă religie diferită de iudaism. Nici unul dintre evanghelişti nu a fost martor al Patimilor, iar textele scrise de ei au fost canonizate abia în anul 364, respectiv 692 d.Ch.
Rădăcinile antisemitismului creştin se bazează tocmai pe citirea sau interpretarea literală, greşită uneori, a multor texte din Noul Testament.
Când autorii Evangheliilor i-au implicat pe evrei în “Patimile lui Iisus”, nu se refereau la toţi evreii care trăiau în vremea aceea şi, cu atât mai puţin la cei nenăscuţi încă. La vremea respectivă, poporul evreu era împărţit în numeroase secte şi partide, fiecare dintre ele socotindu-se a fi adevăratul păstrător al credinţei ancestrale şi fiecare, la rândul său, fiind ostil celuilalt.
Problema istorică este complicată din cauza sensului exact al cuvintelor greceşti traduse de obicei prin “evrei”. Ori noţiunea nu includea întreaga populaţie evreiască din vremea lui Iisus. Autorii Evangheliilor aveau în minte doar un anumit grup: elita Templului, care credea că activitatea lui Iisus l-ar putea provoca şi supăra pe Pilat. Interpretarea literală a poveştii filmului i-ar putea prilejui unei mari părţi a publicului, o înţelegere greşită în legătură cu ceea ce s-a întâmplat probabil în acele ore epocale, cu atât de mult timp în urmă. Mulţi spectatori pot crede că preoţii evrei şi cei care-i urmau erau răi, cerând iar şi iar moartea lui Iisus, iar pe Pilat socotindu-l un guvernator maleabil, care a fost forţat să dea sentinţa la moarte.
Ce spune istoria?
Alte precizări vin şi din partea unor istorici. Există cel puţin 80 de istorici care confirmă existenţa lui Iisus Hristos. În epoca stăpânirii romane, numai romanii crucificau, obicei preluat de la cartaginezi. Romanii foloseau pedeapsa cu răstignirea pe cruce pentru sclavi şi pentru criminalii politici vinovaţi de trădarea ţării şi de rebeliune. Dar crucificarea era şi un supliciu iudaic, evreiesc. “Blestemat cel care este atârnat de lemn” se spune în Tora. Romanii au făcut sute dacă nu mii de asemenea crucificări.
Răzvrătirea era considerată o crimă civilă, nu blasfemia, care era o crimă religioasă. Cei doi, care au fost răstigniţi alături de Iisus, sunt identificaţi în unele traduceri că “tâlhari”, dar cuvântul înseamnă şi “insurgenţi”.
Crucificarea era o armă politică, folosită ca un mesaj-amenințare adresată celor rămaşi în viaţă, să se ferească de a face revolte sau de a produce tulburări, dacă nu vor că Roma să-i pedepsească astfel. Deci şi Iisus a fost executat, spun istoricii, ca insurgent sau ca revoluţionar, care s-a împotrivit stăpânirii romane de atunci. Cele două referi la Iisus din antichitate, în afară de Evanghelii, aceea a istoricului Flavius Josephus şi aceea a lui Tacitus, menţionează că Iisus a fost executat de prefectul roman Pilat, superiorul politic a lui Caiafa. Pilat nu era personajul plin de umanism redat de Gibson; după Philo din Alexandria, prefectul era o persoană inflexibilă, încăpăţânată şi crudă. Se ştia despre el că îi execută pe cei care se răsculau, fără judecată.
Polemici în Parlamentul israelian
Scandalul provocat de filmul lui Mel Gibson a ajuns şi în Knessetul (Parlamentul) israelian; “Patimile lui Iisus” reactualizează vechi înfruntări crestino-iudaice şi polemici istorico-teologice în lumea religioasă şi intelectuală din Țara Sfântă. Mai puţin interesaţi de virtuţile estetice ale filmului, rabinii evrei sunt împărţiţi în ceea ce priveşte istoricitatea existenţei fondatorului creştinismului.
Pentru majoritatea rabinilor, Iisus n-a existat; de altfel, păstrând o interdicţie bimilenară, ei nici nu doresc să discute despre Iisus. Nu trebuie să se uite, însă, că Iisus, fecioara Maria şi apostolii erau toţi evrei. Istoricii israelieni au dezbătut însă temă, încercând să dea un răspuns clar unei întrebări cruciale: “Cine l-a ucis pe Iisus?”
Deputaţii din diferite fracţiuni parlamentare au blamat filmul şi au cerut interzicerea proiectării lui în Israel. “E un film profund antisemit, care propagă acuzaţia falsă că evreii l-au ucis pe Iisus” a declarat un deputat. “Nu face decât să alimenteze antisemitismul” a opinat un altul. Rabinul Slomo Benizri, unul din conducătorii puternicului partid religios SAS, a sărit în apărarea filmului, chipurile pentru că reflectă adevărul istoric. “Evreii sunt cei care l-au omorât pe Iisus” a declarat rabinul. Ulterior el a explicat că Iisus a fost executat conform tradiţiei Sanhedrinului (Înalta Curte de Justiţie evreiască din vremea lui Iisus): “L-au dus pe Iisus pe un acoperiş înalt, şi l-au aruncat. După aceea i-au atârnat cadavrul pe o scândură în formă de T, şi nu cum pretind Evangheliile creştine că acest om nefericit ar fi fost răstignit şi bătut în cuie. Acestea sunt prostii.” a explicat Beniziri. El a mai adăugat că a fost o chestiune internă evreiască, că evreii l-au judecat pe un evreu, că nu este nimic de dezminţit. “Evreii l-au asasinat pe Iisus. Este vorba de un elev de iesiva (scoala evreiască religioasă), care a părăsit comunitatea evreiască, iar Sanhedrinul l-a executat” a mai spus rabinul Benizri, vorbele lui stârnind o furtună care va fi greu de potolit.
Cuvintele cenzurate… bine cunoscute
Înainte ca formă finală a filmului să fie lansată pe piaţă, în urma unor presiuni colosale, Mel Gibson a acceptat să “taie” o secvenţă verbală dintr-o scenă incriminata de adversari, cea în care Caiafa şi poporul evreu îşi asumă în mare măsură responsabilitatea Crucificării lui Iisus. În fata nehotărârii lui Pilat de a ordona răstignirea lui Iisus, mulţimea, care optase pentru eliberarea lui Barabas, a exclamat: “Sângele Lui să fie pe noi şi pe copiii noştri” sau, în altă traducere, “Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri”, replică extrasă din Evanghelia lui Matei (27:27). Sintagma nu a fost subtitrata în engleză, însă ea poate fi, totuşi, auzită în aramaică, în film. Evident, numai câţiva lingvişti şi teologi superdocți o pot înţelege.
Textul considerat “inflamant” face parte totuşi din Noul Testament şi el este foarte cunoscut (citit sau auzit) de milioane de creştini din întreaga lume. S-a considerat că aceste cuvinte ar putea fi interpretate greşit şi astăzi, aşa cum dovedeşte chiar istoria.
Nici în timpurile noastre unii nu înţeleg că, aducându-ne aminte de martiriul profeţilor de orice religie, nu o facem pentru a identifica “vinovaţi”, ci pentru a înţelege mai bine slăbiciunile naturii umane şi, mai ales, pentru a relansa speranţa că le vom putea depăşi. Ori, filmul lui Gibson asta încearcă, să ne facă să devenim mai buni şi mai toleranţi în comunitatea în care trăim.
(Va urma cu episodul “Acuzat, Gibson se apără”)
Documentar realizat de Ioan P. ALEXA