– Viaţa este mărginită, dar cunoaşterea este nemărginită. Este o mare primejdie să cauţi nemărginirea cu ajutorul mărginirii. Cel care ştie aceasta şi totuşi se străduieşte să cunoască este cu adevărat în primejdie. Binele făcut nu aduce renumele, raul făptuit nu aduce pedeapsa. Cel care urmează mereu cale de mijloc poate să aibă grijă de trupul său, să-şi menţină viaţă întreagă, să-şi întreţină părinţii şiş a-şi împlinească şirul anilor. (p. 71)
– MAREA ÎNVĂŢĂTURĂ a Maestrului, spusă pe scurt de sihastrul Xu You, pe care trebuie s-o urmăm pentru a ne duce la bun sfârşit pribegia (călătoria):
“Învăţătorul meu! Învăţătorul meu:
Sfărâmi în bucăţele mici cele zece mii de lucruri, dar nu eşti drept.
Mărinimia ta se revarsă peste zece mii de generaţii, dar nu eşti omenos.
Eşti mai vârstnic decât antichitatea timpurie, dar nu eşti bătrân.
Acoperi şi porţi cerul şi pământul, sculptezi şi gravezi formele, dar nu eşti îndemânatic.
Aceasta-i toată călătoria.”
(Cap. VI. Preamăritul Maestru, pp. 101-102)
– O zicală spune: “Nu se cuvine ca peştii să se piardă în adâncuri, nu se cuvine să li se arate oamenilor puterea armelor.” Omul Înţelept este o forţă în Lumea Subcerească, nu trebuie dezvăluit Lumii Subcerești. (p. 117)
– Odinioară, Guanzi avea o vorbă care mi-a plăcut: “Într-un sac mic nu încape ceva mare., cu o frânghie scurtă nu se poate scoate apă dintr-o fântână adâncă.” Dacă aşa stau lucrurile, înseamnă că ceea ce este dat prin Destin se împlineşte, iar ceea ce e dat prin Forma se potriveşte. Nimic nu se pierde şi nici nu se câştigă. (p.181)
– Am auzit o vorbă: “Odată ce ai isprăvit de gravat, odată ce ai isprăvit de şlefuit, revino la simplitate.” Prostia sta în necunoaştere, descumpănirea sta în Mărginare. Oare reunirea sta în Confuzie? (.P. 196)
– Copacul drept este doborât primul; fântâna cu apă dulce este secata prima. Maestrul doreşte să-şi etaleze cunoaşterea pentru a-i speria pe proşti, să-şi cultive trupul pentru a scoate la lumina josnicia celorlalţi, să acţioneze strălucind de parcă ar purta pe umeri soarele şi lună. De aceea nu scapă de moarte. (p. 197)
– Odinioară, l-am auzit pe un om împlinit [Lao zi] spunând: “Ce care se laudă nu are merite; cel ale cărui merite se împlinesc decade; cel al cărui renume se împlineşte este pierdut.” Cine se poate dezbăra de merite şi renume ca să se întoarcă printre cei mulţi? Metoda lui înfăptuieşte, dar nu sălăşuieşte în lumină. Virtute lui acţionează, dar nu-şi află locul în renume. Este atât de simplu şi obişnuit, încât se aseamănă unui nebun. Îşi şterge urmele, renunţa la putere si nu acţionează pentru merite şi renume. Prin urmare, nu-I dojeneşte pe omeni şi nici oamenii nu-l dojenesc pe el. Despre Omul Desăvârşit nu se aude nimic. (p. 197)
– Viaţa este urmărea morţii, moartea este începutul vieţii. Oare cine cunoaşte legea care le guvernează? Viaţa omului este concentrare de suflu. Concentrarea de suflu aduce viaţa, risipirea de suflu aduce moartea. De ce să fiu neliniştit dacă moartea şi viaţa se urmează un ape cealaltă? (p. 212)
– Cel care bătea paftale [DEX. PAFTÁ, paftale, s. f. 1. Încheietoare ornamentală la haine sau la cingători, lucrată de obicei din metal (și împodobită cu pietre prețioase).] pentru Marele Mareşal ajunsese la optzeci de ani. Dar nu-şi pierduse încă nici o fărâmă din măiestria sa, Marele Mareşal i se adresă: “Eşti cu adevărat priceput! Ai vreo metodă anume?” Maestrul îi răspunse: “Am o metodă. La douăzeci de ani, îmi plăcea să bat paftale. Nu vedeam nimic în celelalte lucruri. Când nu băteam paftale, nu mă interesa nimic. Cel care se concentrează asupra unui lucru nu este tulburat de nimic altceva. După vreme îndelungată, ajunge la măiestrie, şi cu atât mai mult respinge orice altceva. Oare ce nu depinde de această metodă?” (p. 219)
– “Trecutul seamănă cu prezentul.” (p. 219)
– Nanrong Chu… glăsui: “Se pare că vârsta mea e cam înaintată. Ce metodă aş putea adopta pentru a-ţi urma învăţătură?” Gengsang Chu îi răspunse: “Păstrează-ţi forma neştirbită, străduieşte-te să ai grijă de viaţa ta şi nu lăsa gândurile să te frământe. Dacă vei proceda aşa timp de trei ani, atunci vei putea urma învăţătura mea”. (p. 224)
– “… Aş dori să aud câte ceva despre regulile de păstrare a vieţii şi atât”. Laozi îl lămuri: “Regulile de păstrare a vieţii sunt următoarele:
* să-l poţi cuprinde pe Unu şi să nu-l pierzi niciodată;
* să ştii ce este fast şi nefast fără a consulta sorţii şi vrăjitoarele;
* să te poţi opri la timp;
* să poţi renunţa la orice;
* să poţi lăsa deoparte greutăţile celorlalţi;
* să cauţi să cunoşti problemele tale;
* să poţi fugi de tentaţii;
* să poţi fi simplu;
* să poţi redeveni prunc.
Toată ziua pruncul tipa, dar nu răguşeşte, Armonia sa este desăvârşită, Toată ziua îşi strânge mânuţele pumn şi nu le mai desface, Astfel îşi adună puterile. Toată ziua îşi ţine privirea aţintită într-un loc, dar nu clipeşte. Încă nu trăieşte în afară. Merge fără a şti încotro se îndreaptă. Stă pe loc fără a şti ce face. Este în armonie cu lucrurile din jur şi se împlineşte asemenea lor. Acestea sunt regulile de păstrare a vieţii şi atât,” (pp. 225-226)
– Când în piaţa cineva calca pe picioare pe altcineva, îşi cere scuze. Când fratele mai mare îl calca în picioare pe fratele mai mic, îi adresează vorbe de alinare. Când părintele îl calca în picioare pe fiu, nu rosteşte nici un cuvânt. De aceea se spune: “Ritualul desăvârşirii nu face deosebire între oameni. Dreptatea Desăvârşită nu face deosebire între fiinţe. Cunoaşterea Desăvârşită nu face deosebire între planuri, Omul Desăvârşit nu recunoaşte înrudirea. Încrederea Desăvârşită înlătura plata”. (pp. 229-230)
– Pune capăt pornirilor dezordonate ale voinţei, eliberează-te de greşelile inimii, lasă deoparte istovirea Virtuţii, pătrunde dincolo de obstacolele care te împiedică să ajungi la DAO! Bogăţie şi fericire, onoare şi grandoare, renume şi profit – acestea şase stârnesc pornirile dezordonate ale voinţei. Liniştea şi mişcarea, înfăţişarea şi raţiunea, răsuflarea şi gândurile – aceste şase fac inima să greşească. Ura şi dorinţă, bucuria şi mânia, durerea şi plăcerea – acestea şase fac inima să greşească. Ura şi dorinţă, bucuria şi mânia, durerea şi plăcerea – acestea şase istovesc Virtutea. Îndreptarea şi apropierea, obţinerea şi dăruirea, cunoaşterea şi priceperea – acestea şase împiedica înţelegerea lui Dao. Cel pe care toate aceste douăzeci şi patru de elemente nu-l impresionează este drept în inima lui. De vreme ce este drept, este liniştit. De vreme ce este liniştit, este luminos. De vreme ce este luminos, este vid. De vreme ce este vid, nu acţionează, dar nu există nimic care să nu fie făcut. (p. 230)
– Năvodul este o unealtă de prins peşte. De cum e prins peştele, năvodul este dat uitării. Plasă este o unealtă de prins iepurii. De cum e prins iepurele, plasă este dta uitării. Vorba este o unealtă de prins idei. De cum e prinsă ideea, vorba este dată uitării. Cum să-l găsesc pe omul care a dat uitării vorbele şiş a stau de vorbă cu el? (p. 262)
– “… oamenii au opt defecte esenţiale, iar îndeletnicirile lor au patru neajunsuri importante. Trebuie să le cercetezi cu atenţie,
A face un lucru care nu te priveşte – aceasta se numeşte “acaparare”.
A aduce în discuţie ceva care nu interesează pe nimeni – aceasta se cheamă “elocventă”.
A veni în întâmpinarea speranţelor celorlalţi – aceasta se cheamă “linguşire”.
A vorbi fără a face diferenţa între Adevăr şi Fals – aceasta se cheamă “măgulire”.
A vorbi cu plăcere despre defectele oamenilor – aceasta se numeşte “bârfa”.
A rupe relaţiile de prietenie şi ai părăsi pe cei apropiaţi – aceasta se numeşte “răutate”.
A laudă şi a defăima pentru a face rău celorlalţi se numeşte “viciu”.
A fi făţarnic şi a urmări să obţii prin forţa ceea ce doreşti, fără a deosebi binele de rău – aceasta se numeşte “primejdie”.
Aceste opt defecte esenţiale dezbina oamenii şi le fac rău. De aceea, Omul Superior nu lega prietenie cu astfel de oameni, iar suveranul luminat nu-i face miniştri.
Acum să vorbesc despre cele patru neajunsuri importante.
A te ocupa cu plăcere de treburi inseminate, a schimba lucrurile pentru a câştiga faima – se numeşte “ambiţie”
A pretinde că ai cunoştinţe şi a te amesteca în treburile altora în folosul tău – aceasta se numeşte “lăcomie”.
A-ţi vedea greşelile şi a nu le îndrepta, a auzi dojenile celorlalţi şi a persista în greşeala – aceasta se numeşte “încăpăţânare”.
– A-i aprobă pe cei care gândesc ca tine şi a-i denigra pe cei care gândesc altminteri, chiar dacă au sau nu dreptate – aceasta se numeşte “îngâmfare”.
Acestea sunt cele patru neajunsuri importante.
Lipseşte-te de cele opt defecte esenţiale, nu acţiona potrivit celor patru neajunsuri importante şi în sfârşit vei începe să înveţi!” (pp. 296-297)
– Nu există rău mai mare decât cultivarea virtuţii având în minte o anumită intenţie, căci intenţia duce la trufie. Când mintea devine trufaşă, priveşte înlăuntrul ei şi prin aceasta se distruge.
Cele mai nefaste virtuţi sunt în număr de cinci, iar dintre acestea virtutea lăuntrică este cea mai rea. Când apare virtutea lăuntrică? Virtutea lăuntrică apare când fiecare se iubeşte pe sine şi dezaprobă ceea ce nu face.
Limitele omului sunt în număr de opt, inteligența cunoaşte trei ipostaze, iar pedepsele trupului sunt şase.
Frumuseţea, barba deasă, corpolența, puterea, eleganța, curajul şi îndrăzneala sunt cele opt limite pe care un om îi poate depăşi pe ceilalţi.
A-i imita pe alţii, a te pleca şi a te ridica la comandă, a te teme să nu fii mai prejos decât ceilalţi – acestea sunt cele trei ipostaze ale inteligenţei.
Cunoaşterea şi Înţelepciunea conduc către înţelegerea lumii exterioare; Curajul şi Acţiunea stârnesc multe resentimente; Omenia şi Dreptatea provoacă numeroase reproşuri – acestea sunt cele şase pedepse.
Cel care înţelege Esenţa Vieţii este măreţ; cel care înţelege Cunoaşterea este neînsemnat. Cel care înţelege Marea Ordine îşi urmează drumul; cel care înţelege numai Mică Ordine ia lucrurile aşa cum sunt. (pp. 304-305)
Sursă: Călătorie liberă/ZHUANGZI.- București: HUMANITAS, 2009.
Selecţie şi editare de Ioan P. AlEXA