… Ji Chang l-a întrebat pe Gan Ying unde îi este arcul.
― Arc? Ce arc? A răspuns bătrânul maestru râzând. Atâta timp cât ai nevoie de arc şi de săgeată încă tragi cu arcul. Când tragi cu arcul fără arc, nu ai nevoie nici de arc, nici de săgeată. Tocmai atunci, în înaltul cerului se rotea în zbor lin un uliu. Era atât de departe, încât părea a fi doar o sămânţă de susan. Gan Ying l-a privit un timp, apoi l-a ochit, făcând gestul de a pune o săgeată în arc. Numai că nu avea nici arc şi nici săgeata. Pe urmă a întins arcul nevăzut la maximum, ca o lună plină, şi, deodată, a slobozit săgeata, şi ea nevăzută. Fulgerat, uliul nici măcar nu a mai apucat să zvâcnească din aripi şi a căzut ca o piatră din cer. Ji Chang a rămas trăsnit. Pentru prima oară a văzut cu ochii lui măiestria desăvârşită a trasului cu arcul… (p. 163)
Sursă: Arcaşul fără arc. Poveşti, pilde şi vorbe de duh din China, Japonia şi Coreea alese, traduse şi prefaţate de Ştefan Liiceanu. Buc., Humanitas, 2020, (pp.155-167).