În mitologia greacă NARCIS era un tânăr de o frumuseţe rar întâlnită. Fiu al unei nimfe şi a lui Kephisos, un zeu al râurilor, îi fusese prezis, încă din leagăn, de către prorocul Tirezias, că va avea o viaţă lungă, atâta limp cât „nu se va recunoaşte niciodată pe el însuşi”.
( « Echo si Narcis », pictură de John William WATERHOUSE)
Multe nimfe erau îndrăgostite de el, dar tânărul nu le dădea nici o atenţie. Dintre toate, cea mai îndrăgostită era ECHO, pe care Hera o transformase într-o voce fără trup, drept pedeapsă pentru limbuţia ei. Indiferenţa lui Narcis a atras şi mânia zeiţei răzbunării, Nemesis. Aceasta l-a făcut să bea apă dintr-un izvor de pe muntele muzelor, Helicon. Narcis s-a îndrăgostit pe loc de propriul său chip oglindit în unde. Nimeni n-a mai putut să-l smulgă de acolo şi a murit de durerea de a nu putea ajunge la tânărul zărit în apă.
Mistuit de această dragoste fără leac, tânărul moare jelit de nimfe, iar când acestea vor să-i pună capul pe rug, acesta se preface într-o floare galbenă, învelită în mai multe foi. Pe locul morţii sale, zice altă variantă a legendei sale, au răsărit narcise şi aceste flori au devenit simbolul primăverii, fiind asociate cu somnul, moartea şi învierea.
(The Awakening of Narcisus”, o interpretare contemporana a artistului american Michael FLATLEY)
Narcis rămâne însă personajul simbol îndrăgostit numai de el însuşi, iar prin narcisism se înţelege înfumurare patologică, vanitate, egocentrism şi satisfacţie.