Ca să ilustreze poziţia centrală a minţii în Buddhism, una din cele mai cunoscute scripturi buddhiste, Dhammapada, se deschide cu următoarele versuri:
Mintea este premergătoare tuturor condiţionărilor (rele).
Mintea este conducătoarea şi ele sunt produsele minţii.
Vorbind sau acţionând cu o minte impura,
Suferinţa te urmează aşa cum roata urmează copita boului.
Mintea este premergătoare tuturor condiţionărilor (bune).
Mintea este conducătoarea şi ele sunt produsele minţii.
Vorbind sau acţionând cu o minte pură,
Fericirea te urmează la fel de sigur că umbra.
Din aceste versuri rezulta clar că în Buddhism existenţa şi experienţa nu sunt văzute nici că evenimente create cu bună ştiinţă de un zeu, nici că întâmplări aleatorii într-un univers haotic, ci sunt rezultatele acţiunilor mentale, verbale şi fizice ale fiinţelor individuale. Mintea nu este un fenomen static, ci un continuum dinamic în fiecare individ, care creează activitate în ea însăşi şi iniţiază alte activităţi prin intermediul vorbirii şi al corpului. Dacă mintea este influenţată de factori insalubri, ea acţionează de o asemenea manieră încât pe continuumul ei rămân tendinţe şi urme din care mai târziu se dezvoltă inevitabil suferinţe şi nefericire. Dacă acţionează într-un mod pozitiv, benefic, tendinţele rezultate sunt de asemenea pozitive şi generează ulterior forme de existenţa agreabile.
Sursă: Mintea în buddhismul Mahayana/Geshe RABTEN.- Bucureşti: Herald, 2013, pp. 17-18.