Există o poveste des citată despre o broască şi o găleată cu apă. Aceasta ilustrează legea deteriorării…
Dacă luăm o broască inteligentă şi fericită şi o aruncăm într-o găleată cu apă clocotită, ce va face broasca? Va sări afară! Instantaneu, broasca decide: “Nu este deloc amuzant – am plecat!”
Dacă luăm aceeaşi broască sau o rudă a acesteia şi o aruncăm într-o găleată cu apă rece, punem găleată pe aragaz şi o încălzim treptat, ce se întâmplă? Broasca se relaxează… câteva minute mai târziu se gândeşte: “E cam cald aici.” Cât de curând, avem o broască gătită.
Morala poveştii? Viaţa se desfăşoară treptat. Precum broasca, putem fi păcăliţi şi, dintr-o dată, e prea târziu. Trebuie să fim conştienţi de ceea ce se întâmplă.
Întrebare: dacă te-ai trezi mâine dimineaţă cu 20 de kilograme mai greu, ţi-ai face griji? Bineînţeles! Ai suna la spital, spunând: “Urgenţă! Sunt gras!” Dar astfel de lucruri se întâmplă treptat, un kilogram luna aceasta, un kilogram luna viitoare, avem tendinţa să lăsăm lucrurile să înainteze.
Atunci când ţi-ai depăşit bugetul cu zece dolari într-o zi nu este mare lucru. Dar dacă faci acelaşi lucru şi mâine, şi în ziua următoare, şi în următoarea, ajungi la sapă de lemn. Oamenii care dau faliment, se îngraşă, divorţează, de obicei nu este vorba despre un singur mare dezastru – este un pic azi, un pic mâine – şi apoi într-o zi “Bum!” Dar ei se întreabă: “Ce s-a întâmplat?”
Viaţa avansează gradual. Un lucru se adaugă altuia – la fel ca picăturile de apă care erodează stâncă. Principiul broaştei ne îndeamnă să urmărim tendinţele. În fiecare zi, ne întrebam: “Încotro mă îndrept? Sunt într-o formă mai bună, mai sănătos, mai fericit, mai bogat decât am fost anul trecut? Dacă răspunsul este nu, trebuie să schimbăm ceea ce facem.
Iată partea înfricoşătoare: nu putem sta pe loc. Fie câştigi, fie pierzi.
Sursă: Urmează-ţi inima: Cum să descoperi sensul vieţii personale şi profesionale/MATTHEWS, Andrew. – Bucureşti: Curtea Veche, 2013, pp. 40-42.