Abraham Lincoln a devenit preşedintele Statelor Unite. Tatăl său fusese pantofar, iar senatorii se simţeau puţin stingheriţi la gândul că fiul unui pantofar urma să prezideze un întreg Senat, alcătuit din cei mai bogaţi oameni ai ţării, proveniţi din clasa superioară, convinşi că sunt mai presus decât ceilalţi pentru simplu motiv că au mai mulţi bani sau că aparţin unor familii de vază. Toţi senatorii se simţeau stingheriţi, iritaţi, mânioşi. Nimeni nu se simţea în largul său la gândul că Lincoln devenise preşedintele ţării.
Unul din burghezii din faţă, extrem de arogant, s-a ridicat în picioare înainte ca Lincoln să poată lua cuvântul şi i-a spus: “Domnule Lincoln, înainte să începeţi aşa dori să vă reamintesc că nu sunteţi decât fiul unui pantofar”. Întregul Senat a aplaudat. Oamenii doreau să-l umilească pe Lincoln. Nu l-au putut învinge, dar puteau să-l umilească. Aşa credeau ei. Este greu să umileşti însă un om ca Lincoln.
De aceea, acesta i-a răspuns vorbitorului: “Îţi sunt profund recunoscător că mi-ai adus aminte de tată, care a murit. Voi ţine întotdeauna cont de sfatul dumitale. Ştiu că nu voi reuşi niciodată să fiu un preşedinte la fel de bun pe cât a fost tata că pantofar”. În sală s-a lăsat o tăcere de mormânt…
Dar Lincoln nu s-a oprit aici: “Din câte îmi aduc aminte, tata făcea pantofi inclusiv pentru familia dumitale. Dacă te strâng cumva pantofii sau dacă există vreo problemă, cred că aş putea-o repara. Deşi nu sunt un pantofar la fel de bun ca şi tată, am învăţat totuşi meserie alături de el. Acelaşi lucru este valabil pentru orice alt senator. Dacă tata i-a făcut pantofii şi are probleme cu ei, mă ofer să îi repar gratis, deşi nu sunt şi nu voi fi niciodată la fel de bun ca el în această meserie. Mâinile lui erau de aur”. Iar în ochi i-au apărut lacrimi de fericire, amintindu-şi de marele său părinte.
Nu contează. Decât să fiţi un preşedinte de mâna a doua, mai bine să fiţi un pantofar de primă clasă. Împlinirea vine din plăcerea de a face ceva, din dăruire…
Sursă: Cartea despre ego/OSHO.- Braşov: Mix, 2004, pp. 67-69.