Nu spune nimic bun despre tine, căci nimeni nu te va crede. Nu spune nimic rău despre tine, căci toți te vor crede.
Amintirile – o muzică ce ne vine de undeva de dincolo de orizont.
Când poți reuși să spui pentru ce iubești o femeie, n-o iubești cu adevărat.
De cele mai multe ori n-o iubești pentru că are calități, ci are calități pentru că o iubești.
Nici un popor nu poate și nu trebuie să fie refractar la cultura celorlalte popoare, și cu atât mai mult un popor rămas în urmă.
Oamenii în general nu preferă minciuna, adevărului. Le utilizează pe amândouă fără nici o preferință, după nevoie.
Cea mai subtilă dintre plăceri e aceea de a fi simplu, modest, naiv, supus, prevenitor, a avea aerul că înțelegi cât mai puțin sau nimic din ceea ce nu ți se spune, dar în același timp a înțelege tot și a privi totul cu detașare și cu o liniștită ironie.
Bunătatea e un dar gratuit al naturii tot atât de rar ca și inteligența ori frumuseța. A ierta prostia ori urâțenia și a condamna răutatea este explicabil, dar nu este filozofic.
Într-o societate adevărat civilizată, n-ar fi nevoie de legi care pedepsesc; ar fi nevoie numai de niște sentințe care să propună numai ce e mai bine.
În țările unde rezistența cetățenească e mai mică, adică în țările înapoiate din punct de vedere al vieții cetățenești, acolo deci unde suspendarea libertăților e mai dăunătoare – tocmai în acele țări libertățile se suprimă mai des și mai îndelungat.
Când triumful este aproape și, pentru a face ultimul pas, ți se cere o ticăloșie nu-i așa că-ți vine greu să nu o faci?
Un singur lucru face omul fără nici un sentiment de responsabilitate: acela pe care ar trebui să-l facă terorizat de sentimentul responsabilității: copii.
Copiii nu acționează ca oamenii mari, nu merg pe făgașuri cunoscute, determinate de idei, de presiunea socială, de norme de morală și de „sociologie”. Viața copilului e spontaneitate, neprevăzut. Adultul continuă. Copilul începe mereu; acțiunea lui e mereu creație nouă, din nou.
Orice societate are organizarea – și dacă vreți și guvernul – pe care le merită.
Nimic mai primejdios pentru sufletul unui om decât dreptul suveran asupra altor oameni. Imediat omul devine fiară.
Cultura nu e un lux, este un strict necesar. Fără cultură un popor nu poate rezista în concurența vitală dintre popoare.
Se zice că trece timpul. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp. După cum unui călător din trei i se pare că trec arborii din câmpie, așa și nouă ni se pare că trece timpul. În realitate, nici arborii, nici timpul nu trec, noi suntem acei ce trecem. Timpul e veșnic același, asemenea lui și în repaos etern ca și spațiul.
Toți oamenii doresc un lucru simplu, naiv, logic: ca universul întreg să se comporte astfel încât să le fie bine lor – și le e necaz dacă cumva universul, la începutul lui, a apucat pe o altă cale decât în vederea acestui scop.
Nu-ți chinui inima că în anumite momente din trecut nu ai luat alte hotărâri, nu ai făcut alți pași care te-ar fi dus în viață pe un drum mai bun. Orice pas făcut, orice hotărâre luată nu puteau să fie altfel, pentru că orice vorbă a ta, orice act al tău stau față cu cifrele operate, ca un compus chimic față cu elementele care-l alcătuiesc. A regreta că n-ai făptuit altfel este ca și cum rezultatul hidrogenului și oxigenului ar regreta că nu-i aur, suma lui doi plus doi că nu-i zece.
Dacă, apucând pe un drum, ți-ai rupt un picior, nu regreta că n-ai apucat pe un altul, căci nu știi dacă nu ți le rupeai pe amândouă.
Tinerețea beneficiază de toate, chiar și de trecerea anilor.
În tinereță, când stările sufletești sunt vii și multe, timpul trece plăcut și încet, așa că, privind îndărăt la o distanță de câțiva ani, îți pare o eternitate. La bătrâneță, când stările sufletești nu mai sunt vii și se rarifică, timpul trece anevoie și totuși atât de repede, încât, privind înapoi, lucrurile de acum zece ani îți par că s-au petrecut ieri. Așadar natura, părtinitoare cu tinereța și ostilă bătrâneței, îi ia acesteia totul, îi dă celeilalte totul!
Surse: https://editiadedimineata.ro/cand-poti-reusi-sa-spui-pentru-ce-iubesti-o-femeie-n-o-iubesti-cu-adevarat-22-de-cugetari-memorabile-de-la-garabet-ibraileanu/ , dupa: Cugetari / IBRAILEANU, Garabet.- Bucuresti: Albatros, 1989 (col. COGITO).