A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Şi pe râu e numai fum.
Vântu-i liniştit acum,
Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin ţipând
Şi se-mping şi sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.
Gură fac ca roata morii;
Şi de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureşe, când norii
Ploi vestesc.
Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puşi;
Cei mai mici, de foame-aduşi,
Se scâncesc şi plâng grămadă
Pe la uşi.
Colo-n colţ acum răsare
Un copil, al nu ştiu cui,
Largi de-un cot sunt paşii lui,
Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.
Haina-i măturând pământul
Şi-o târăşte-abia, abia:
Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!.
El e sol precum se vede,
Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Şi s-avântă, şi se crede
Că-i bărbat;.
Cade-n brânci şi se ridică
Dând pe ceafă puţintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică
Decât el.
Şi tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc – să mi te ţii!
Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!.
El degrabă-n jur chiteşte
Vrun ocol, căci e pierdut,
Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvăleşte
Pe-ntrecut.
– „Uite-i, mă, căciula, frate,
Mare cât o zi de post –
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa şapte sate
Adăpost!.
Unii-l iau grăbit la vale,
Alţii-n glumă parte-i ţin –
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale
Pe creştin!.
Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Şi încins cu sfori de tei.
Stă pe loc acum să vadă
Şi ea ce-i.
S-oţărăşte rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.
– „Aţi înnebunit de tot –
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!.
Cică vrei să stingi cu paie
Focul când e-n clăi cu fân,
Şi-apoi zici că eşti român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.
Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară
Şi-o petrec cu chiu cu vai,
Şi se ţin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară
De alai.
Nu e chip să-i faci cu buna
Să-şi păzească drumul lor!
Râd şi sar într-un picior,
Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna
Mai cu zor.
Baba şi-a uitat învăţul:
Bate, -njură, dă din mâini:
– „Dracilor, sunteţi păgâni?
Maica mea! Să stai cu băţul
Ca la câini!.
Şi cu băţul se-nvârteşte
Ca să-şi facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Şi mulţimea năvăleşte
Iarăşi stol.
Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân şi face cruce
De Satan.
Ba se răscolesc şi câinii
De prin curţi, şi sar la ei.
Pe la garduri ies femei,
Se urnesc miraţi bătrânii
Din bordei.
– „Ce-i pe drum atâta gură?
– „Nu-i nimic. Copii ştrengari.
– „Ei, auzi! Vedea-i-aş mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!
George COȘBUC
NOTE
– Iarna pe uliță este una dintre cele mai cunoscute poezii semnate de George Coșbuc. Opera a fost publicată pentru întâia oară în anul 1896, în numărul 16 al revistei „Vatra”, iar apoi, în același ani, a fost inclusă în volumul intitulat „Fire de tort”. La o primă lectură a textului putem observa că ne este prezentat un tablou din natură în timpul iernii și bucuria copiilor declanșată de căderea primilor fulgi de nea și de faptul că pot merge la săniuș. Astfel, două dintre principalele teme pe care le abordează George Coșbuc sunt reprezentate de iarnă și copilărie…( https://www.versuri.ro/versuri/george-cosbuc-iarna-pe-ulita/)
– Poezia descrie o scenă de iarnă într-un sat românesc. Copiii se joacă veseli în zăpadă, sărind și țipând. Un băiat mic este luat peste picior de ceilalți copii pentru căciula lui prea mare. O bătrână încearcă să-l apere, dar devine și ea ținta glumelor copiilor veseli… ( https://ro.scribd.com/doc/264499384/Cosbuc-Iarna-Pe-Ulita)
– Iarna pe uliță” de George Coșbuc este o poezie care evocă atmosfera unei zile de iarnă într-un sat tradițional românesc. Autorul folosește simboluri pentru a transmite mesajul că iarna poate fi o perioadă grea, dar oamenii pot să o depășească dacă rămân uniți și respectă tradițiil. Versurile poeziei descriu frumusețea naturii înzăpezite, dar și condițiile dure de viață ale locuitorilor din sat. Iarna aduce liniște și frig, dar copiii se joacă veseli în zăpadă, iar oamenii își păstrează ospitalitatea și tradițiile. Personificarea este folosită pentru a accentua legătura dintre natură și sentimentele eului liric, cum ar fi „Norii s-au mai răzbunat” și „vântu-i liniștit”. În concluzie, „Iarna pe uliță” este o poezie care surprinde farmecul și jucăușenia iernii prin ochii copiilor și care subliniază importanța tradițiilor și a unității comunității în fața dificultăților sezonului rece. (https://brainly.ro/tema/11385202)
Idee și redactare de I.A