Un om care mergea noaptea pe un drum de munte a alunecat ?i, în ultima clip?, a reu?it s? se prind? de o creang
? care atârna deasupra stâncii. Îngrozit, a strigat, da
r nu i-a r?spuns decât ecoul – nu avea cine s?-l aud?. Disperat, s-a uitat în jos, dar singurul lucru pe care l-a v?zut în noapte a fost h?ul f?r? fund de sub el.
E lesne de închipuit prin ce chin a trecut acel om toat
? noaptea. Mâinile îi amor?eau, strânsoarea sl?bea, ?i moartea îl pândea în fiecare clip?. Cum-necum, a rezistat pân? a r?s?rit soarele; când s-a uitat iar??i jos, a început s? râd? – nu exista nici un abis. La doar cincisprezece centimetri sub picioarele lui era o stânc? destul de lat?, pe care s-ar fi putut odihni toat? noaptea, ar fi putut dormi bine, în loc s? treac? prin tot acel co?mar cumplit.
Din propria-mi experien?? pot s?-?i spun urm?torul lucru: Frica nu e mai adânc? de cincisprezece centimetri. Acum r?mâne la latitudinea ta dac
? vrei s? continui s? stai ag??at de o creang? ?i s?-?i transformi via?a într-un co?mar, sau dac? vrei s? la?i creang? ?i s? stai pe picioarele tale.
Nu are de ce s?-?i fie fric?.
OSHO – Curajul, 2005