A fi bun este în firea omeneasc?; bun?tatea nu este dincolo de noi, ci în noi ca fiin?? spiritual?, este odat? cu omul f?ptur? a lui Dumnezeu. Omul o poate pierde sau câ?tiga, adic? se poate înr?i s?u deveni mereu mai bun; omul o poate pierde sau câ?tiga, dup? calea pe care umbl?.
Bun?tatea nu poate veni din nimic ?i nici din întunericul f?pturii noastre c?zute. Bun?tatea este expresia fiin?ei ren?scute, a prezen
?ei duhului viu în noi, semn al originii noastre nep?mântene.
Întrucât omul este al lui Dumnezeu, întru atât are în sine bun?tate. Dumnezeu viu în sufletele noastre îndrept??e?te ?i face posibil? bun?tatea. Omul cunoa?te aceast? stare interioa
r? numai mergând pe c?ile adev?rului. Prin bun?tate, omul este mai om ?i culege urma pa?ilor lui Iisus.
Bun?tatea nu poate fi aparent?, adic? nu poate fiin?a în anumite gesturi ale noastre. Bun?tatea nu poate fi o stare a omului politic, a
omului social, ci a omului duh. Via?a ob?teasc? are mult? ornamenta?ie; tr?im prea mult prin gesturi ?i mai pu?in prin atitudini interioare. Dac? mâna noastr? nu este legat? de inim?, atunci orice sens, orice con?inut dispare; a?a e ?i cu bun?tatea; în locul ei se a?eaz? ipocrizia. Cineva poate respecta legea ? i faptul dup
? cerin?ele ei, aceasta îns? nu dovede?te întotdeauna c? este bun.
Bun?tatea este rodul duhului; izvoarele ei sunt în adâncimile fiin?ei noastre spirituale. De aici porne?te sensul ei, de aici î?i cap?t? t?ria ca stare interioar? omeneasc?. Omul bun este acela care se situeaz? în centrul vie?ii ?i al lucrurilor, acela care cunoa?te adev?rul a?a cum este, adic? îl cunoa?te pe Dumnezeu. A?ezat ?i îndrumat firesc, omul simte în el izvoarele de bog??ie ?i frumuse?e ne??rmurit?. Orizontul s?u de via?? are linia dep?rt?rilor în cercul de lumin? ?i rod al cerului.
Cum se înf??i?eaz? bun?tatea? Cum o sim?im acei dintre noi care o tr?im sau o sim?im în semenul nostru? Bun?tatea este o stare complex?, alc?tuit? din î mpletirea a mai multor sentimente.
În felul ei de a se ar?ta, bun?tatea apare în primul rând ca o bog??ie, ca o plin?tate. Omul bun nu este în lips?, a?a cum e cel pizma?. Omul bun este întreg, este plin. Bun?tatea vine ca un val care ne inund? fiin?a noastr?, ca un prisos de omenie. Ce face ca omul prin ea s? aib? un cuprins atât de mare?
La temelia bun?t??ii st? dragostea; ea are un izvor în dragoste. Centrul de radiere, sâmburele de cre?tere este dragostea. Nu poate fi cineva bun f?r? dragoste, pentru c? ea este izvorul tuturor crea?iilor ?i puterea întregii existen?e.
Plin?tatea pe care o g?sim în bun?tate vine în primul rând din dragoste. Dragostea ne d? putin?a s? tr?im dincolo de noi, s? tr?im în altul sau altceva, s? cuprindem totul. Dragostea ne d? putin?a s? p?trundem adâncimi ?i taine care altcum ne-ar r?mâne pe veci închise. R?ul este alungat, este topit prin for?a sa pozitiv?. Bun?tatea vine cu dragostea ?i tr?irea în duh. Bun?tatea creat? din focul dragostei îmbrac? tot ce atinge cu o lumin? odihnitoare.
Cu toate acestea, bun?tatea nu se confund? cu dragostea. În aceast? stare sunt cuprinse ?i alte elemente. Bun?tatea încheag?, într-un m?nunchi, dragostea, blânde?ea, mila, mângâierea; toate sunt topite aci ?i alc?tuiesc o stare moral? unitar?.
În bun?tate g?sim blânde?ea. Omul bun este blând, adic? are sufletul catifelat. Cine se apropie de un om blând simte o pl?cut? senza?ie de c?ldur? ?i mângâiere, simte o putere binef?c?toare. Blânde?ea este o completare fireasc? a dragostei ?i rod al acesteia. Mai pu?in activ? decât dragostea, blânde?ea, în calmul ei, nu este lipsit? de puterea creatoare, ci dimpotriv?. Într-o lume de potrivnicie, blânde?ea vine ca un înt?ritor, ca o înseninare, lacrim? luminat?.
Bun?tatea, izvorând din dragoste ?i trecând prin blânde?e, se împline?te în mil? ?i mângâiere. Mila înseamn? suferin?? la suferin??, la suferin?a altuia. Mângâierea este acea stare l?untric? legat? de setea de mai bine în în?elesul luptei pentru alungarea r?ului ?i durerii, lupt? f?r? frângere ?i f?r? asprime. Mângâierea este o stare creatoare de bine, peste întunericul care inund?. Mângâierea este un leac al c?rui izvor st? în sufletul nostru ?i prin care se s?vâr?e?te un act exterior de binefacere.
Mângâierea este prezent? în bun?tate, o alc?tuie?te par?ial. Omul bun simte permanent nevoia de a înl?tura durerea care seac? sufletul ?i m?dularele omului, de a-i cur??a fiin?a de poveri, de a-l face s? cunoasc? bucuria luminii. Omul bun cunoa?te ?i tr?ie?te o stare de permanent? sete de îmbog??ire ?i înfrumuse?are a mediului în care a fost sortit s?-?i poarte pa?ii vie?ii sale.
Via?a este a?a cum o cunoa?tem cu to?ii: plin? de întors?turi, de contradic?ii, de ap?s?ri ?i asperit??i. Via?a ne face s? sânger?m pentru c? este col?uroas? ?i cu drumuri întoarse. Acela care tr?ie?te bun?tatea, care simte vibra?ia ?i c?ldura ei, are darul de a îndruma ?i de a împ?ca contradic?iile, are darul de a rotunji ?i u?ura durerile. Omul bun nu numai c? nu le aduce la via??, dar firea lui este f?cut? s? le înl?ture. Omul bun modelea
z? via?a dup? frumuse?ea ce a pus-o mâna lui Dumnezeu în inima fiin?ei sale. Prin dragostea s?, prin blânde?ea, mil? ?i mângâierea cu care este împodobit, acest om, atât de rar printre noi, face s? creasc? în preajma sa numai bucurie ?i îndemn.
Cel ce simte frumuse?ea ?i binefacerile bun?t??ii trebuie s? o aib? în oarecare m?sur? ?i, în momentele sale de reculegere, nu poate s
? nu o doreasc? crescut?.
Bun?tatea, în sinteza ei ca stare moral? unitar?, este plin?tate, este dep??ire. Aceasta se refer? la omenia pe care o cuprinde ?i o exprim?. Bun?tatea este o floare, este o esen?? a vie?ii morale ?i semn c? suntem rup?i dintr-o lume nep?mântean?. Bog??ia aceasta de via?? interioar? se r?sfrânge firesc, ca un rod copt, în afar?. De aceea bun?tatea este un centru luminos de raze. Omul bun r?spânde?te în preajma s? o atmosfe
r? de bucurie ?i îndemn, o atmosfer? de pace.
Omul, a?a cum l-a l?sat Dumnezeu, închide în el frumuse?i neb?nuite. Numai s? le ?tie lucra pân? ce urâtul nu-l îneac?.
Ernest BERNEA – Îndemn la simplitate, 2006.