GÂNDURI AMESTECATE (75)

–  În viață nu întâlnim niciodată un lucru care să nu poată fi privit din două unghiuri opuse – atât ca un nou început, cât și ca un sfârșit. – Andre GIDE.

–         Lasă trecutul să se ducă o dată cu apa. – Proverb japonez

–         Planurile noastre eșuează pentru că nu au nici un țel. Când un om nu știe către ce port se îndreaptă, nici un vânt nu este cel care-i trebuie. – SENECA CEL TÂNĂR

–         Greșelile stau toate acolo, așteptând să fie comise. – S.A. TARTAKOVER

–         Un război mare lasă o țară cu trei arme: o armată de invalizi, o armată de bocitoare și o armată de hoți. – Proverb german

–         Îți poți realiza potențialul concentrându-te și urmărind îndeplinirea visului. Acesta e scopul tău. – Greg S. REID

–         Să ai moartea în fața ochilor în fiecare zi. – Regula benedictină

–         Numai cei ce-și doresc cu ardoare Gloria, vor avea parte de ea. Charles DE GAULLE

–         Înțeleptul se lecuiește de ambiție chiar cu ajutorul ambiției. LA BRUYERE

–         Dacă ați făcut greșeli, fie ele și grave, aveți întotdeauna a doua șansă. Chiar dacă ați încercat și ați dat greș de nenumărate ori, o puteți lua de la capăt în orice moment, fiindcă “eșec” nu înseamnă să cazi, ci să rămâi la pământ. – Mary PICKFORD

–         Pe unii dificultățile îi doboară, pe alții îi determină să doboare recorduri. – William A. WARD

–         Înțelepciunea e o marfă pe care cine o vinde sigur a cumpărat-o. – Nicolae IORGA

–         Dacă am face toate lucrările de care suntem capabili, ne-am uimi pe noi înșine. – Thomas EDISON

–         Dacă un om își urmează cu încredere visurile și se străduiește să-ți trăiască viața așa cum și-a imaginat-o, va avea un succes neașteptat în condiții obișnuite. – Henry David THOREAU

–         Omul care găsește o cale de a face sau a produce mai bine, mai repede sau mai ieftin își are viitorul și soarta în degetul cel mic. – John Paul GETTY

–         Nu există om atât de laș încât iubirea să nu-l transforme într-un erou. – PLATON

–        Trecutul e în spate, istoria e în viitor.- Mesaj inscripționat pe interiorul gulerului tricourilor de joc ale formației FC Twente Enschede – Olanda

(Va urma)      

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *