– Prietenii sunt ca pepenii verzi. Trebuie să încerci 50 până dai de unul bun. – Gay DU BIQUAC
– Nu ai piedut dacă ai căzut. Vei fi învins cu adevărat dacă nu te ridici. – G. FUNAKOSHI
– Legendele şi misterele au însoţit mereu omul în trecerea lui pe pământ. Dacă se transmit din generaţie în generaţie e semn că au avut martori. – Romano BATTAGLIA
– Efortul constant şi determinat este cel care înlătură toate obstacolele şi elimina orice rezistenţă. – Claude M. BRISTOL
– Viaţa are graniţe precise. Din cauza muncii presante şi a traiului de zi cu zi atât de încărcat, acest adevăr e adesea uitat. – Dean R. KOONTZ
– Niciodată nu ţi se dă o dorinţă fără să ţi se dea şi puterea să o transformi în realitate. Dar va trebui să munceşti ca să reuşeşti asta. – Richard BACH
– Este cu neputinţă să fii sincer cu ceilalţi până nu ai învăţat să fii sincer cu tine însuţi. M. MAETERLINCK.
– Se zice că timpul trece. Timpul nu trece niciodată. Noi trecem prin timp. – G. IBRĂILEANU
– Recunoştinţa nu e numai cea mai importantă dintre virtuţi, ci şi părintele tuturor celorlalte. – Marcus Tullius CICERO
– Marea taină a existenţei noastre nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăim. – F.M. DOSTOIEVSKI
– Vei obţine totul de la ceilalţi dacă vei da totul de la tine. – Harry FIRESTONE
– O femeie cu suflet bun este ca o comoară. Cine o găseşte nu trebuie să se laude ca o are. – LA ROCHEFOUCAULD
– Mulţi indivizi din societatea modernă sunt ca barcagii: trag din greu la vâsle, dar stau cu spatele la viitor. – Henri COANDĂ
– Omul cu adevărat bun este doar cel care ar fi putut fi rău şi n-a fost. – N. IORGA
– Cea mai mare greşeală este să nu faci nimic pentru că poţi doar puţin. – Gilbert LANGLOIS
– Existăm vremelnic prin ceea ce luăm din jur, dar vom trăi veşnic prin ceea ce dăruim. – Douglas M. LAWSON
– Un om cult înseamnă o minte deschisă către bunătate şi frumuseţe. – N. IORGA
– Cea mai copleşitoare forţă majoră sub presiunea căreia suntem, uneori, constrânşi să lucrăm este propria noastră conştiinţă. – L. BLAGA
– Viaţa e demnă a fi trăită şi când ea însuşi te face să urli, ca şi când ai fi fost muşcat de o viperă. – Panait ISTRATI
– Râsul e ca ştergătorul de parbrize: nu opreşte ploaia, dar îţi permite să îţi vezi de drum. – Jeanne WASBRO
– Când eşti mulţumit, să fii pur şi simplu tu însuţi şi să nu te compari cu ceilalţi. Toţi te vor respecta. – LAO-TZU
– Pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu exista adevăr. – Petre ŢUŢEA
(Va urma)