Licoarea misterioasă a vinului, un anumit vin natural, deschide suflete şi drumuri. În momente de singurătate el este cel mai bun prieten al tău. Sub influenţa lui chimică şi controlată, discuţi cu tine tot felul de chestii interioare. Liber. Fără prejudecăţi sau constrângeri sociale. El, vinul alb sau roşu, dulceag sau demisec, servit într-o zi mohorâtă de sfârşit de săptămână, când primăvara nu a reuşit să se nască în totalitate, îţi dă voie să te desfăşori, să te laşi liber în voia gândurilor care se vantura în acel moment în sufletul tău.
Când este tare şi mult, este periculos. Atunci nu îl mai poţi controla, te controlează el pe tine. Şi apoi, după ce îl bei pe nerăsuflate şi în cantităţi incontrolabile, vinul sec, conştiinţa ta, sinele tău, nu mai există. Intri, sub influenţa lui, în alte sfere de comportament, de instinct animalic, de om rău şi violent, de fiinţă inumană, autodistrugătoare.
Acum, în acest moment de autoanaliză, după două pahare de vin dulceag de Cotnari, un vin din dealurile Moldovei, îmi fac o mică analiză a ceea ce trăiesc. Ca individ, încă mă pot conduce, în sensul că parcurg un program de minimă şi moderată activitate de lucru, alimentaţie şi somn. Adevărat, cu mai puţină mişcare.
Ce mă frământă, şi nu ar trebui să mai fac des acest lucru, este exteriorul. De ani de zile încerc să trăiesc liber, să fac ce vreau, când vreau şi cum vreau. Fără prejudecăţi morale sau legi religioase impuse. Eu, numai eu. Toate aceste lucruri fără a atenta sau afecta vieţile celor din jur. E greu să te separi de societate, adică de cei din jurul tău. De ce? Pentru că fiecare din jurul tău are o personalitate unică, diferită de a ta. Sau altfel spus, de către spiritualişti, fiecare are alte vibraţii, culori şi sunete, cu care rezonează sau relaţionează specific cu cei din jur sau cu Marele Univers din care fac parte. Pe unii îi iubeşti enorm, pentru că fac parte intimă şi indestructibilă din tine; pe alţii îi urăşti sau dispreţuieşti pentru ceea ce ţi-au făcut sau fac; de alţii eşti indiferent. Sunt acei semeni care nu te-au afectat, pentru că nu ştii dacă fac rău sau bine. În fine, pentru alţi eşti în dilemă: au dispărut temporar sau total din viaţa ta. Poate, cu aceştia din urmă este cel mai greu să trăieşti.
Afară, in cartierul meu Eminescu, Cerul este înnorat, dar Soarele încearcă să dizolve norii negri ce se adună. Sunt orele 14,22, anul 2012, luna aprilie, ziua 21, Bistriţa de Năsăud, după computer şi data din calendar. În acest moment anticipez că el, Soarele meu, care mă încălzeşte, nu va rezista. Nori negri, de ploaie şi vânt îl vor învinge, Doar acum. Aşa este şi sufletul meu. Exteriorul Naturii influenţează natura sufletească a omului. Sadoveanu confirma acest lucru în scrierile sale. Uneori te invinge!
Înainte cu şapte minute de a se dezlănţui furtuna, oamenii locului se pregătesc. Bătrânica cu plasa de plastic plină de cumpărături de la marketul Profi îşi trage sufletul pe o treaptă de ciment şi, apoi, se grăbeşte spre apartamentul unde stă de ani de zile singură; puştii curajoşi mai încerca câteva figuri teribiliste pe bicicletă; un cuplu tânăr de îndrăgostiţi încearcă ceva, un sărut fugar, dar vântul rece care începe îi avertizează că nu e timpul pentru gesturi romantice; un celibatar cărunt vorbeşte la mobil, încercând să convingă cu gesturi specifice pe cineva de ceva; ultimii oameni, în fata norilor negrii şi al vântului aspru şi rece, dispar ca prin farmec din peisajul meu vizual. E momentul să stai acasă, sub plapumă, la căldură…
Peste cateva minute, totul se schimbă. Şi în jur, şi în mine. Cum? Încă nu ştiu… Acum trec la somnul de amiază…
După odihnă, cu vise încâlcite, afară, în cartier se restabileşte echilibrul. Norii au fost risipiţi, Soarele învinge, oamenii circulă din nou… Asta e viaţa! Unică!
Ioan P. ALEXA