Discuţia în contradictoriu e bună numai când o conduce Socrate. Altfel este nerodnică în ceea ce priveşte subiectul şi nenorocită în ceea ce priveşte raporturile dintre oameni. Dialogul are regulile lui pe care nici cei mai buni dinte noi nu le pot respecta.
Obişnuit, aceste discuţii pun în lumină, o seamă de defecte ale convorbitorilor, ieşite desigur de cele mai multe ori din setea de dominaţie şi din teamă de a nu fi înfrânţi; amândouă izvorâte din trufie.
Discuţia în contradictoriu este bună numai când se găsesc oameni care sacrifică toate elementele personale şi care se înţeleg desăvârşit asupra unui lucru: adevărul.
Un duh bun vorbeşte:
„Îmi plac mai mult mărturisirile. Discuţiile în care cad fără voia mea mă fac să sufăr. Descopăr la prietenul meu o slăbiciune, sau am o ieşire neaşteptată; şi pentru una şi pentru alta mă întristez şi sufăr.
Lupt continuu împotriva duşmanului din mine, mă străduiesc să-mi scutur rugina sufletului şi e nedemn ca pentru un moment de falsă biruinţă să-mi frâng lumina.
De aceea, de multe ori cedez, cu toată conştiinţa dreptăţii mele”.
Ernest BERNEA – Îndemn la simplitate, 2006.