Cum arată premiantul şi codaşul clasei?

ÎN OCHII COLEGILOR: Este un tocilar, un lingău, „preferatul profesorilor”, un „papă-lapte”… Nu-i stă gândul decât la şcoală, nu este deloc amuzant, nu se ridică la aşteptările noastre, sta mereu în prima bancă, nu face prostii, nu glumeşte niciodată, e numai vina lui dacă rămâne tot timpul singur, nu respirăm acelaşi aer. Are succes, şi ce dacă? Cu ce preţ? Este un trădător. Stă mereu pe lângă profesori. Drept dovadă, dacă un profesor lipseşte, el este numit să-l înlocuiască. Este un pion, un câine de pază… Nu mai este de-al nostru, a schimbat fronturile!

ÎN OCHII PROFESORILOR: Este un elev serios. Este o adevărată plăcere să lucrezi cu el. Când vorbesc cu el, am sentimentul că fac ceva util şi că şi că nu-mi pierd timpul. Îmi respecta cerinţele, nu deranjează orele, munceşte cu folos, este un model. Ah, dacă ar lua toţi exemplu de la el!

Cum arată codaşul clasei?

ÎN OCHII COLEGILOR: Codaşul clasei este simpatic, ia totul în zeflemea, este nostim, are trecere la fete, este mereu pus pe glume, se descurcă în orice situaţie – ce-i drept, nu are note prea bune, dar măcar ştie să-şi trăiască viaţa – de multe ori profesorii sunt nevoiţi să-l dea afară de la ore, dar atunci când este de faţa colegii au parte de o distracţie pe cinste… Uneori mi-aş dori să fiu în locul lui. Este de-al nostru!

ÎN OCHII PROFESORILOR: Este o pacoste. Situaţia lui şcolară este dezastruoasă, nu se lasă până nu-şi deranjează toţi colegii. Chiar dacă nu pot să fac nimic cu el, parcă îi scoate pe ceilalţi din apatie. Uneori mă face să râd… Acest tânăr este un rebel, iar rebelii se bucura de o imagine pozitivă. Fără îndoială, tipul lui de inteligenta nu se înscrie în tiparele şcolii, dar va şti întotdeauna să se descurce. Cel puţin, în ceea ce-l priveşte nu există nici un dubiu: nu învaţă, nu are note bune…

(După „Cum să-ţi ajuţi copilul?” de Vincent ACKER, 2004)