Când au fost alungaţi din Rai, Adam şi Eva au plecat plini de ciudă şi supărare. Aveau feţele întunecate, gurile schimonosite de durere, iar inimile le erau pline de amărăciune.
Pe rând, se acuzaseră, se insultaseră, se ameninţaseră.
„Nenorocitule, nu eşti decât neputincios…”, striga Eva.
„E doar vina ta!”, vocifera Adam până răguşi. Mergeau cu pumnii încleştaţi, cu ochii scânteind de mânie şi împovăraţi foarte.
Toate acestea îl întristau pe Dumnezeu.
Se hotărî să adauge ceva Creaţiei. Ceea ce nu fusese prevăzut în planul iniţial. Trecu uşor pe lângă bărbat şi femeie şi le atinse inima şi ochii.
Făcu lacrimile. Adam şi Eva începură să plângă. Povara şi mânia ce-o aveau în suflet se topi. O nouă duioşie îi învălui şi se îmbrăţişară.
Bruno FERRERO – Secretul peştilor roşii, 2005.