Alături de scrutinele care vizează reprezentanţii politici, sistemul electoral românesc are în componenţa sa şi o formă de consultare directă a cetăţenilor, numit referendum, în vederea stabilirii opiniei majoritare cu privire la o temă de interes general. Folosită încă din 1864, la adoptarea primei Constituţii Româneşti din iniţiativa lui Alexandru Ioan Cuza, această metodă devine una tot mai folosită în cadrul ţării noastre în problemele de interes public precum revizuirea Constituţiilor, aprobarea sau refuzul unor proiecte legislative şi, de câţiva ani, reconfirmarea/infirmarea în funcţie a unui preşedinte suspendat.
Eclipsat de politic
În esenţă, referendumul este o consultare directă a cetățenilor, chemați să se pronunțe, prin vot, răspunzând prin „da” sau „nu”, asupra unui proiect de lege de o deosebită importanță pentru stat sau asupra unor probleme de interes general. Cele mai recente referendumuri organizate în România au folosit în general întrebări simple, utilizând o formulă de început prestabilită „sunteţi de acord cu…”, iar apoi tema în cauză. Răspunsurile acceptate pentru un referendum sunt cele închise, de tipul „da” sau „nu”.
Posibila critică a utilizării referendumurilor constă în faptul că această formă de exprimare a dorinţei electoratului se bazează preponderent pe cantitatea numărului de alegători, şi, prin urmare, formează şi întreţine mase de oameni care cu greu pot fi afiliate unor interese sau unor comunităţi. Caracterul individual astfel format rămâne predispus judecăţilor stereotipe şi influenţelor de dirijare a opiniei, în special din pricina lipsei unei dezbateri coerente în rândul cetăţenilor. Giovanni Sartori denumea noul tip de guvernare ca fiind o „democraţie directă a celor izolaţi”. De asemenea, lipsa unor campanii de informare bine direcţionate către grupuri şi comunităţi sociale îşi poate vedea repede efectele la rezultatele ulterioare.
Legătura puternică între subiectul referendumului prezentat de o anumită parte de politicieni, iar apoi replică opoziţie, creează premisele unui moment electoral în care de cele mai multe ori declaraţiile politice iau locul argumentelor cu privire la tema iniţiată. Fiind vorba de o problemă de interes public, referendumurile riscă să fie influenţate de campaniile electorale, şi nu de informare, a partidelor. Pe de-o parte, democraţia recunoaşte dreptul la liberă exprimare însă influenţarea rezultatelor elimină caracterul suveran al deciziei luate de cetăţeni.
Tehnici şi strategii
Exista mai multe recomandări de la câştigători sau învinşi în diferite referendumuri şi care pot fi aplicate în orice campanie pentru o astfel de consultare populară.
Referendumurile, spre deosebire de alegerile generale, sunt o luptă pe viaţă şi pe moarte între două părţi care ar putea să nu se mai întâlnească vreodată la urne. În cazul referendumurilor nu se poate vorbi despre o coaliţie confortabilă sau un compromis, deoarece câştigătorul ia tot. Dar, deşi fiecare campanie este diferită, sunt câţiva factori pe care toate le au în comun.
Unii strategi şi-au găsit inspiraţia în filmele de război şi în particular în filmul „Patton” al lui George C. Scott. Ei au decis că nu este suficient doar să îţi aperi teritoriul, ci trebuie să mergi mai departe şi să îţi destabilizezi inamicul. Nimic nu este suficient pentru a exploata slăbiciunea celeilalte părţi.
Adevăratul truc este să ataci punctele lor puternice şi să câştigi, pentru că atunci oponentul nu va mai avea cu ce să riposteze, până în punctul în care poţi să îl faci tăvălug.
Un alt factor important este să îţi cunoşti adversarul. Trebuie să fii foarte realist în privinţa celor cu care te confrunţi. Nu poţi schimba prea mult opinia publică în timpul campaniei.
Nu le vorbi doar propriilor susţinători ci şi celor din tabăra adversă şi mai ales acelor care sunt cam indecişi.
Un avans timpuriu poate fi fatal; partea care are un avans în sondaje la început este adeseori mai vulnerabilă la autoliniştire şi are doar de pierdut, subestimând adeseori scala provocării cu care se confruntă.
Nu ai nevoie întotdeauna de un mesaj pozitiv, vine următorul sfat, dar acesta te poate ajuta să ai un răspuns pregătit atunci când jurnaliştii te acuză că nu ai nimic pozitiv de spus.
Să-ţi determini adversarul să joace jocul tău, după regulile tale este, probabil, cea mai importantă parte a oricărei campanii pentru un referendum. ”
Trebuie să controlezi dezbaterea, este un alt factor important.
Problemele constituţionale şi despre democraţie sunt destul de abstracte pentru majoritatea oamenilor, comparativ cu problemele lor de zi cu zi de a-şi păstra locul de muncă, de a-şi plăti facturile şi creditele sau de a-şi da copiii la cea mai bună şcoală, astfel încât trebuie găsită o modalitate pentru a face acest lucru relevant pentru viaţa lor zilnică.
Nu ai nevoie de celebrităţi sau vedete ale timpului prezent sau trecut, acestea putând să dividă opinia publică şi să nu te ajute să ajungi dincolo de baza de susţinere obişnuită. Oamenii de afaceri de succes şi oamenii de ştiinţă sunt un pariu mai sigur, mai ales dacă referendumul se referă la locuri de muncă sau economie.
Nu ai nevoie nici de politicieni, dar ai nevoie de partidele lor. Votul antipolitic este o forţă puternică în zilele noastre dar un referendum reprezintă totuşi nişte alegeri care necesită obţinerea unei majorităţi. Iar singurul lucru prin care poţi reuşi realist acest lucru este să te bazezi pe structurile partidelor şi pe voluntari.
NU sau DA, lucid
NU poate să însemne DA. Bunăoară, cei care luptă împotriva menţinerii status quo-ului – care este de obicei campania pentru NU – pleacă din start cu un mic avantaj deoarece cetăţenii nu vor să rişte o schimbare. Dar uneori un vot pentru DA poate menţine status quo-ul.
Uneori însă „chiar nu poţi câştiga”. Poţi avea cele mai strălucite tactici şi cei mai mulţi bani, dar dacă situaţia politică şi economică este împotriva ta, vei pierde cel mai probabil.
Practica referendumurilor constituie un imens pas către democraţia directă, prin care oamenii pot decide asupra principalelor acte legislative dintr-un stat, exersând şi exercitând în acelaşi timp calitatea de a fi cetăţean. Deşi numeroasele discuţii politice din jurul temelor destinate unui referendum tind să producă în alegător mai degrabă sentimente decât alegeri raţionale, se considera că în orice democraţie reală conflictul şi dezbaterea sunt promotorii informării corecte.
Nu de puţine ori, capacitatea unui referendum de a mobiliza cetăţenii în vederea formării unei opinii publice acţionează nemijlocit şi asupra vizibilităţii publice a formaţiunii politice care a propus un asemenea proiect. De remarcat este şi asemănarea dintre prezenţa la referendum şi celelalte alegeri, fapt ce ne indică o interdependenţă între gradul de încredere în politicieni şi subiectele propuse la un plebiscit.
Selecţie şi adaptare de Ioan P. ALEXA, după: http://www.realitatea.net/bbc-cum-sa-castigi-un-referendum_968110.html#ixzz20m4MpR3b;
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/162/art11-Glodeanu.php