E bine să ţii minte câteva lucruri de bază despre actorie. Să ajungi la timp. Să ştii replicile. Să-l respecţi pe actorul de lângă tine, să-l respecţi pe regizor, să te respecţi pe tine însuţi.
Te rog, respectă-i pe colegii tăi actori. Facem parte dintr-o comunitate mare şi veselă. Toţi suntem trecuţi prin foc şi sabie, toţi am avut de-a face cu oficiul de şomaj, cu angajatori care nu fac nimic, cu critici, cu proprietari de apartamente şi perceptori de taxe. Când prietenii tăi joacă un rol, încurajează-i. Când joci într-o piesă, lasă-le celorlalţi actori scena când le vine rândul; când e rândul tău, umple scena cu entuziasm, dar apoi redă-le-o. Iar când mergi în culise, după un spectacol, să-i vezi pe actori, trebuie să ţii minte că intri într-un salon de arşi. Oamenii ăştia sunt jupuiţi şi nu e momentul potrivit să le analizezi interpretarea. Îi îmbrăţişezi şi spui: “Ai fost minunat.” Trebuie să spui ai, trebuie să spui fost şi trebuie să spui minunat.
Nu încerca să fii sincer. Actorul este o rana deschisă, sângerândă după o reprezentaţie. Nu poţi spune: “Piesa a fost minunată.” Asta înseamnă că eviţi să vorbeşti despre actor. Nu poţi spune: “Eşti minunat.” Asta înseamnă că e minunat în general, dar nu în seara aceea. Şi trebuie să spui minunat (şi strălucit merge, dar nimic altceva). Nimeni nu vrea să audă că a fost interesant sau că părea că se simte bine pe scenă.
Probabil că trebuie să spui şi că: “Piesa a fost minunată.”, chiar dacă a fost un dezastru. Nu uita niciodată că, atunci când mergi în culise după o piesă, vorbeşti cu nişte răniţi ambulanţi.
Iar în timpul piesei, nu uita că eşti la un spectacol. Bucură-te, bucură-te cu toată fiinţa. Foloseşte-ţi atât mintea, cât şi emoţiile. Încearcă să afli ce anume leagă apolinicul şi dionisiacul; seriosul şi grotescul. Una fără cealaltă nu este la fel de satisfăcătoare. Există cel puţin două moduri de a privi actorul: că pe un preot care face ritualuri de împăcare, lumânare şi dedicare… sau ca pe un clovn care interpretează gesturi grosolane, pofte şi funcţii ale corpului. Încearcă să le vezi pe amândouă.
A juca te poate duce la extaz, şi este o experienţă minunată, dar actoria mai e şi altceva. Este un serviciu făcut oamenilor care vin la teatru. Actoria poate părea că o paradă a vanităţilor, dar de fapt poate fi o vocaţie nobilă. Să fii capabil să devii altă persoană pe scenă, să-i laşi pe spectatori să-i simtă acelei persoane vulnerabilitatea, absurdităţile, curajul, teamă, puterea, nebunia, ca şi cum ar fi ale lor, înseamnă să le dai şansa să înţeleagă mai bine ce înseamnă omenescul.
Alan ALDA, actor american
Sursă: Sensul vieţii într-un pahar cu apă şi alte idei năstruşnice, dar poate de folos/ALDA, Alan. – Bucureşti: Humanitas, 2 011, p. 91-92.