Credinţa este a minţii, a gândirii; convingerea este a non-minţii, a conştientizării, a înţelegerii…
Credinţa e oarbă – crezi pentru că ai fost învăţat să crezi, dar credinţa nu pătrunde niciodată adânc, pentru că nu există o înţelegere a situaţiei. Ea este o etichetă, ceva care ţi-a fost ataşat. Ea nu s-a dezvoltat din tine, din înţelegerea ta. E doar împrumutată, de aceea pătrunde adânc în fiinţa ta. O porţi cu tine câteva zile, dar pe urmă, văzând că e inutilă şi că nu se întâmplă nimic, o pui deoparte. Există creştini care nu sunt creştini; există hinduşi care nu sunt hinduşi. Ei sunt hinduşi doar din cauza acelor credinţe pe care nu le-au folosit niciodată, a acelor credinţe pe care nu le-au respectat niciodată. Oamenii cred că sunt creştini, hinduşi, mahomedani, dar cum să fii creştin, hindus, mahomedan dacă nu ţi-ai trăit niciodată credinţa?
Dar adevărul este aceea credinţa care nu poate fi trăită. Dacă începi să fii atent, dacă priveşti cu atenţie viaţa, dacă răspunzi în loc să reacţionezi, încetul cu încetul răsare convingerea. Convingerea e a ta; credinţa e a altcuiva. Renunţă la credinţe, pentru ca să poată să răsară convingerea. Nu te mulţumi cu credinţe, altfel convingerea nu va apare niciodată.
OSHO – Inteligenţa, 2006