Imaginează-ţi că eşti o sămânţă mică, purtată de vânt şi venită de pe pământuri îndepărtate, care se cuibăreşte în crăpătura unei stânci şi în acel mic spaţiu găseşte locul şi puterea pentru a creşte. Cu timpul, va despica piatră care a găzduit-o şi va deveni un copac puternic. Sau gândeşte-te la grăuntele de grâu vechi şi uscate găsite în mormintele civilizaţiilor antice. Dacă sunt aruncate în pământ proaspăt se trezesc, devin plante şi dau pâine din abundenţă, ca şi cu multe milenii în urmă.
Există o lege divină care guvernează lumea şi care ne urmăreşte, pas cu pas, în aventura noastră umană. Nu întâmplător suntem cufundaţi în univers. Dumnezeu a creat fiinţe umane conştiente şi existenţa noastră a fost voită.
Gândeşte-te, de exemplu, la luna care în aceste nopţi luminează cerul. Dacă ar fi fost mai apropiată de pământ, ce s-ar fi întâmplat? Forţa ei de atracţie a apelor ar fi atât de mare încât mările ar inunda câmpiile. Distanţa la care se află este corectă, astfel încât toate acestea nu se întâmplă.
Nu te-ai întrebat niciodată cine este în spatele acestui miracol care ne face posibilă viaţa şi ne dăruieşte tuturor forţa şi oportunitatea de a renaşte din nimic? Acel “nimic în stare de Dumnezeu” care trebuie să ne facă să credem că până în ultima clipă a existenţei noastre există speranţă.
Sursă: Romano BATTAGLIA. O inimă curată. – Bucureşti: RAO, 2008, p. 43-44.