Patru lumânări ardeau încetişor, şi dacă ascultai cu atenţie puteai chiar să le auzi vorbind:
Prima a spus:
– Eu sunt Liniştea. În ziua de astăzi oamenii au uitat că pot face parte din viaţa lor…
Flacăra s-a micşorat din ce în ce mai mult şi s-a stins.
Apoi a vorbit cea de a doua:
– Eu sunt Credinţă.
Oamenii spun că pot să trăiască foarte bine şi fără mine, nu cred că mai are vreun rost să ard…
Când a terminat de vorbit, şi aceasta s-a stins.
– Eu sunt Iubirea, a spus cea de a treia.
Nu mai am putere să ard, oamenii mă dau la o parte ca pe un lucru fără valoare, ei uita să-i iubească chiar şi pe cei mai apropiaţi oameni din viaţa lor…
O adiere blândă care trecea pe lângă ea a stins-o fără să vrea.
Un copil a intrat în încăperea unde mai ardea o singură lumânare, şi văzându-le pe celelalte trei stinse, a început să plângă.
– Voi ar trebui să fiţi mereu aprinse…
Cea de a patra lumânare i-a şoptit uşor:
– Nu-ţi fie frică, atât timp cât eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranţa!
Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins şi pe celelalte.
Flacăra Speranţei să ardă mereu în sufletul tău… pentru că tu să ai o viaţă plină de Linişte, Credinţa şi Iubire!”
Anonim NET