A fost odată doi prieteni: Găina şi Câinele. Amândoi dormeau în aceeaşi casă: Câinele pe prag, iar Găina în casă, într-o cuşcă.
Odată, la lăsarea nopţii, pe Găină o apucase lenea, aşa că-l rugă pe Câine să închidă uşa. Câinele însă îi răspunse:
– Dacă ţii atât de mult, n-ai decât s-o închizi tu. Mie mi-e totuna dacă dorm pe prag sau afară. Eu, ştii bine, duc o viaţă de câine.
Pe Găină o cuprinse toropeala în cuşcă şi nu catadicsi să se scoale să-nchidă uşa. „La urma urmei, eu trăiesc în cuşcă şi n-am de ce mă teme”, îşi spuse Găină.
În noaptea aceea, însă, pe la casa lor trecu Vulpea. Aceasta se strecură nesimţita pe lângă Câinele adormit, deschise cuşca, înşfăcă Găină şi – întinde-o!
Pe drum, ca prin minune, Găina izbuti să scape din labele Vulpii şi să fugă acasă.
– Pe unde mi-ai umblat atâta? O întrebă Câinele pe Găină.
Găina nu-i răspunse nimic şi se culcă pe tăcute. A doua zi seara, Câinele-i zise Găinii:
– Închide uşa, că poate să te fure Vulpea. N-am s-o închid eu, că mie nu mi-e frică de Vulpe.
Găina-şi aminti cum o târâse Vulpea prin pădure, se ridică şi închise zăvorul.
De atunci, toate găinile dorm numai cu uşa încuiată.
Sursă: Povesti nemuritoare, Ed. Ion Creangă.