Se face mare caz de presupusa dificultate de a defini “iubire”. Întrucât baza sentimentului însuşi este misterioasă (De ce iubesc această persoană şi nu alta?), se presupune că nu poate fi exprimată în cuvinte ceea ce înseamnă a iubi pe cineva. Ce ziceţi de următoarea definiţie? Iubim pe cineva atunci când importanta nevoilor şi dorinţelor sale se ridică la nivelul celor pe care le avem noi. În cel mai bun caz, fireşte, preocuparea noastră pentru bunăstarea altcuiva depăşeşte sau nu poate fi deosebită de ceea ce dorim pentru noi. O întrebare eficienţa pe care o folosesc ca să ajut oamenii să-şi dea seama dacă iubesc cu adevărat pe cineva este: “Ai fi dispus să încasezi un glonţ în locul lui/ei?” Poate să pară un standard scandalos, dat fiind că puţini dintre noi au ocazia să fie puşi în faţa unui astfel de sacrificiu, şi nimeni nu poate spune cu certitudine ce ar face în cazul în care instinctul nostru de conservare s-ar ciocni de iubirea faţă de altcineva. Dar simpla imaginare a situaţiei poate limpezi natura legăturilor noastre.
Sursă: Prea devreme bătrân, prea târziu înţelept: 30 de lucruri adevărate pe care trebuie să le ştiţi acum/LIVINGSTON, Gordon. – Bucureşti: Humanitas, 2009, pp. 15-16.