DIN SECRETELE HAREMULUI TURCESC
Atunci când auzim cuvântul harem, imaginaţia ne poartă imediat către tărâmuri exotice, către palate fabuloase, desprinse parcă din „O mie şi una de nopţi”, către frumoase diafane, cu trupurile învăluite în valuri străvezii şi cu chipurile ascunse privirii muritorilor de rând, lăsând să se vadă doar ochii migdalaţi… Adevărul este însă mai puţin romantic decât această imagine languroasă, întrucât de-a lungul vremii haremurile au reprezentat locuri unde s-au ţesut cele mai mârşave intrigi şi s-au comis cele mai groaznice crime.
Chiar dacă, cel mai adesea, asociem haremul cu cea mai mare dovadă istorică a exploatării femeilor de către bărbaţi, o simplă privire asupra subiectului dezvăluie o adevărată instituţie socială, un univers închis în sine cu legi şi cutume proprii. Fascinant la prima vedere, exotic prin definiţie şi tragic în esenţă, haremul a rămas totuşi una dintre cele mai negre pagini ale istoriei şi civilizaţiei umane.
Haremul clasic a devenit, acum circa 1000 de ani, nimic altceva decât versiunea adaptată timpurilor a templelor mai vechi unde era practicată aşa numita “prostituţie sacră”, în care adepţii zeului/zeiţei, primeau servicii sexuale din partea preoteselor, ca o confirmare a faptului că jertfa şi darurile sale au fost primite de zeitate. Cel puţin în zona Mediteranei şi în lumea musulmană, islamul s-a suprapus peste acest obicei şi l-a transformat şi adaptat conform principiilor sale. În China şi în ale părţi ale lumii, haremul avea origini diferite însă funcţiona după legi asemănătoare celor din Arabia sau Imperiul Otoman.
Scopul
Harem este un cuvânt care derivă din arabă (haram) şi înseamnă “ceea ce nu este legitim”, un loc în care unele lucruri sunt interzise. Cuvântul “harem” nu conţine doar o prohibiţie spaţială, ci şi una sexuală, referindu-se la femeile unui bărbat musulman. În înţelesul actual, haremul se referă la apartamentele destinate femeilor într-o casă musulmană sau într-un palat. Religia musulmană interzice ca femeile să fie văzute de bărbaţii care nu le sunt rude. Astfel, bărbaţii otomani cu posibilităţi financiare, inclusiv sultanul, trebuiau să clădească apartamente separate în reşedinţele lor, pentru soţii, concubine şi sclave.
Haremuri au existat şi în societăţile babiloniene, peruviene, hinduse, dar sunt caracteristice mai ales societăţilor islamice. Au rămas faimoase cele ale califilor din Bagdat şi cele ale emirilor din Cairo. Sistemul haremului a atins forma cea mai splendidă, mai ornamentala şi mai complicată în cazul marelui Serai al sultanilor turci.
Scopul principal al haremului era acela de a oferi servicii sexuale, companie şi divertisment stăpânului şi de a proteja căsătoria, împiedicându-l să recurgă la prostituate. Haremul era, de asemenea, locul în care femeile unei familii (mama stăpânului, surorile şi fiicele acestuia) erau izolate, pentru a asigura intimitatea bărbatului.
Tot in privința haremului, trebuie sa mai menţionăm că, în afara soțiilor şi concubinelor suveranului, ori a eunucilor, el mai găzduia şi fiii naturali ai sultanilor, ce nu împliniseră încă vârsta maturităţii. De altfel, acesta era şi scopul haremului: să ofere cât mai mulţi potenţiali urmaşi la tron, într-o perioadă când nivelul mortalităţii infantile era foarte crescut. Organizarea era exemplară şi regulile respectate cu stricteţe.
Puţină istorie
Istoria haremului începe la turci, odată cu fondarea Imperiului Otoman şi el a jucat un rol important în istoria turcilor şi în viaţa particulară a sultanilor. Instituţia socială a haremului a fost obiectul multor cercetări, însă, până în prezent, problema nu a fost elucidata pe deplin. În viaţa intimă a haremului sultanului, nu avea acces absolut nimeni, iar documentele referitoare la această chestiune sunt relativ puţine.
De fapt, haremul se compunea din aceea parte a Seraiului unde sultanii îşi duceau viaţa lor împreună cu soţiile şi cu copiii lor. Până în secolul al XV-lea, majoritatea femeilor din harem erau turcoaice; începând din a doua jumătate a secolului al XV-lea, numărul se înclină însă în favoarea celor aduse din regiuni străine, recent căzute sub dominaţia otomană. Unele din sclavele străine luate în harem au ajuns soţii ale sultanilor, jucând un rol important în viaţa politică a Imperiului.
Membrele haremului erau supuse unui program riguros de instruire, care presupunea învăţarea limbii turce, a manierelor aristocrate, dansului şi muzicii. Cele mai frumoase erau alese pentru a servi în apartamentele sultanului, mamei sale, soţiilor suveranului şi prinţilor. Dintre ele sultanul îşi selecta soţiile legitime şi nelegitime, restul având alte atribuţii.
Haremul era o instituţie foarte bine organizată, în care fiecare îşi cunoştea precis funcţia. Toate femeile erau supuse mamei sultanului (valide sultan). În ciuda imaginii exotice afişate de obicei în descrierile haremului, femeile se ocupau mai tot timpul de probleme administrative. Unele pregăteau masa, altele baia, altele cafeaua etc. În harem mai existau cinci secretare care ţineau evidenţa bunurilor, precum şi o serie de moaşe, doici şi femei de serviciu.
Documentele păstrate arată că sultanul avea în general şase soţii legitime şi şase nelegitime. Toate erau însoţite de gărzi. Până în secolul al XVIII-lea acestea aveau voie să se recăsătorească. În ceea ce le priveşte pe celelalte din harem, acestea se puteau căsători cu demnitari ai statului, dispunând fiecare de o anumită feudă care îi servea ca dotă din partea sultanului. Numărul femeilor din harem a variat de-a lungul istoriei între 400 şi 800.
Haremul sultanilor turci adăpostea sute de femei, dintre care multe nici nu ajungeau vreodată să treacă prin patul stăpânului, aşteptând până la bătrâneţe dincolo de zidurile intangibile ale palatului imperial. Toate erau sub supravegherea strictă a mamei sultanului, care alegea ea însăşi favoritele pentru fiul său, dintre cele mai frumoase şi mai distinse tinere din harem.
Un loc important in harem il aveau şi eunucii care se ocupau de pază şi administrarea lui. Aceştia erau bărbaţi care deveniseră impotenţi prin mutilarea sau îndepărtarea totală a organelor genitale externe.
De la Baiazid al II-lea (1481-1512), sultanii înşişi au început să ia în căsătorie sclave din serai, care se puteau sau nu recăsători după detronarea sau decesul acestora. Fiecare femeie luată în harem era înzestrată cu o feudă sau alte surse materiale.
În istoria Imperiului Otoman, nu poate fi neglijat nici amestecul femeilor din harem în treburile politice, mai ales ale sultanei-mame şi a cadânelor. Această influență se va diminua cu timpul, când treburile statului otoman vor fi conduse de către viziri.
În perioada anilor 1923-1938, Mustafa Kemal (Ataturk), conducătorul noii Republici Turce, va lua o serie de măsuri pentru a repune familia în noi tipare moderne. Prin Codul civil din 1926 s-au lichidat nu numai normele dreptului musulman ci şi poligamia din haremuri. La ora actuală, oricât ar părea de curios, exista încă haremuri în unele ţări arabe, dat fiind faptul că religia islamică permite bărbaţilor să aibă mai multe femei, în funcţie de avere.
Suveranul se culca în fiecare noapte cu o fecioară
Originea femeilor din haremurile turceşti era variată. În palatul Topkapi, care a slujit de secole drept reşedinţă a haremurilor sultanilor otomani, se aflau femei din toate colţurile lumii. Majoritatea erau răpite, primite drept cadou, sau capturate din ţările vecine: Grecia, Serbia, Bulgaria, Ţările Romane, Cerchezia, Georgia, Ungaria, Persia. Pe lângă această categorie, existau femeile primite cadou din ţări îndepărtate precum Rusia, Spania, Italia, Franţa, Arabia, China, India, Africa Neagră. Înainte de construirea palatului Topkapi de către cuceritorul Bizanţului, Mehmet al II-lea, cadânele sultanilor turci trăiau în jurul acestora în clădirile administrative, şi-i urmau în campanile militare în nişte căruţe speciale.
Hrisoavele vremii apucă să noteze că femeile cele mai frumoase din harem erau sclavele capturate în Caucaz şi din Ţările Române. Frumuseţea unei astfel de roabe era un subiect sensibil. Pentru turci, o femeie era frumoasă doar dacă era neapărat grăsuță. Astfel, turcii căutau să răpească cele mai frumoase femei care erau supuse apoi unui adevărat regim de îngrăşare forţată pentru a corespunde regulilor de frumuseţe otomane. Prin urmare, femeile nu erau doar spălate, epilate, parfumate şi pictate cu henna (un colorant natural pentru păr) pe pleoape şi în părţile intime, ci erau și îngrăşate la propriu. Armata de eunuci le forţa să mănânce zilnic, cantităţi enorme de rahat, miere, alune, fistic, orez, şi unt. Rarii ambasadori străini care au avut privilegiul de a le vedea le-au descris ca pe nişte “trişti munţi de grăsime”.
Tinerele fete, unele nişte copile la data aducerii lor în harem erau convertite obligatoriu la Islam, fiind obligate să devină musulmane. Cele care se opuneau erau torturate de femeile din familia sultanului până când, din cauza groazei şi durerii, acceptau religia lui Mahomed. Despre cele mai îndărătnice şi rebele cadâne, istoria a apucat să reţină că erau aruncate ienicerilor.
Când femeile intervin în politică
Spre sfârşitul secolului XVI, rolul sultanilor turci în conducerea şi administrarea întinsului Imperiu Otoman a început să se estompeze. Puterea temuţilor sultani otomani începea să se scurgă încet-încet în două direcţii. Astfel, corpul ienicerilor şi haremul devin adevăraţii stăpâni ai imperiului. Tonul l-a dat nimeni alta decât cadâna Roxelana, o sclavă rusoaică, care prin ambiţie şi cruzime ajunge soţia favorită a puternicului suveran Soliman Magnificul.
Această femeie aprigă a ajuns, de fapt, adevăratul conducător din umbră al Imperiului Otoman la perioada sa de apogeu. Acest fapt, nemaiîntâlnit până atunci, a fost posibil datorită intrigilor Roxelanei care au dus la instalarea în postul de mare vizir a favoritului ei Ibrahim Pașa. Bătrân, bolnav şi plictisit deja de o viaţă în care făcuse absolut tot ce-şi doreşte, Soliman Magnificul accepta fără a se gândi prea mult la toate doleanţele Roxelanei.
Intrigile cadânei rusoaice nu se opresc aici. Văzând că, odată ajuns mare vizir, Ibrahim Pașa nu-i mai respecta ordinele şi dorinţele, face în aşa fel încât Soliman să-l execute. Alţi viziri care au făcut imprudenţa de a-i atrage atenţia sultanului că niciodată o femeie nu mai dăduse ordine în Imperiu, s-au trezit la rândul lor înlăturaţi din funcţii.
Palatul Topkapi
La sultanii turci, cei mai faimoşi posesori de haremuri din lume, amintim că iniţial, până la stabilirea capitalei Imperiului Otoman la Constantinopol-Istanbul, femeile nu aveau un palat special destinat, ci trăiau în apartamentele sultanului ori îl însoţeau pe sultan în expediţiile sale războinice, alături de o numeroasă suită. Abia după căderea Bizanţului, Mehmed al II-lea va ridica palatul Topkapi, reşedinţa suveranilor turci pentru următoarele patru secole. În limba turcă, Topkapi înseamna „poarta cu tunuri”, trimitere la faptul că palatul era puternic fortificat, fiind înălţat pe o colină, intre Bosfor, Cornul de Aur şi ţărmul Mării Marmara.
Nu trebuie să ne imaginăm însă ca Topkapi era un palat destinat exclusiv haremului. Iniţial, el adăpostea întreaga curte otomană, aproape patru mii de sclavi, funcţionari şi militari, dedicaţi trup şi suflet slujirii sultanului. Dacă în aripa palatului numită „selamlik„, bărbaţii aveau acces, căci aici sultanul îşi primea oaspeţii şi se sfătuia cu miniştrii săi, în harem nimeni, în afara eunucilor albi sau de culoare, nu putea pătrunde.
Cu poveşti de viaţă şi moarte, cu tristeţe şi intrigi, haremurile de altădată continuă să incite curiozitatea, mai ales că zidurile spun încă poveştile miilor de femei închise în coliviile de aur…
Soliman I Magnificul văzut azi
L-a admirat pe Alexandru cel Mare şi s-a lăsat condus de acelaşi vis: acela de a uni și stăpâni Estul cu Vestul. În consecinţă, Soliman I a condus campanii de cucerire atât în Europa, cât şi în Asia. Iar acestea nu au fost deloc puţine la număr. Consecinţa? Soliman I şi-a condus armatele în cucerirea Belgradului, a încheiat alianţe cu Franţa, a cucerit Irakul şi insula Rodos, a învins flotele aliate ale Veneţiei şi Spaniei, şi-a extins puterea pe tot ţărmul nordic al Africii, a dominat Mediterana, Marea Roşie şi Golful Persic.
Poporul său l–a numit Legislatorul, europenii i–au spus Magnificul, ambele supranume dezvăluind un mare conducător, unul care a ştiut să înfiinţeze şcoli şi să regândească infrastructura oraşelor, unul care a stăpânit teritorii întinse până în Egipt şi Persia, până în Italia şi Dalmaţia. Avea însă două mari iubiri: pe Roxelana, sclava pe care a luat–o în căsătorie, şi poezia. Acesta a fost Soliman Magnificul, sultanul care de cinci secole încoace iscă interesul istoricilor, arheologilor, al poeţilor şi pictorilor.
Cu armata sa, prima din lume, şi finanţele lui înfloritoare, Imperiul Otoman a fost condus de cel mai glorios dintre sultanii săi: Soliman I; îndelungata sa domnie de 46 de ani a fost văzută, atât în răsărit cât şi în apus, ca cel mai înalt punct al realizării otomane.
Ca şi în cazul lui Mahomed Cuceritorul, la început au fost făcute previziuni răutăcioase în legătură cu perspectivele şi capacităţile lui Soliman, dar, ca şi Mahomed, el a dovedit că aceste critici au fost greşite. Domnia sa a fost o serie de cuceriri şi victorii militare, în afară, şi de realizări administrative şi juridice acasă.
Telespectatorii serialului turcesc „Suleyman Magnificul – Sub domnia iubirii”, sezonul doi în România si trei în Turcia, azi în mare vogă, cunoscând aceste repere istorice îmbinate cinematografic cu personajele şi faptele fictive ale scenaristului şi regizorului, pot să înţeleagă mai bine, altfel de cum au învăţat la şcoală, atmosfera complexă și misterioasă a Imperiului Otoman din secolul al XVI-lea condus magistral de sultanul Soliman I. Până la terminarea serialului vom vedea însă și alte surprize privind modul de redare al faptelor istorice prin viziunea artistică al realizatorilor lui.
(Sfârșit)
Documentar de Ioan P. Alexa
SURSE: 1) WEB: http://www.evz.ro/detalii/stiri/Cel-mai-discutat-serial-turcesc-vine-la-Kanal-D-998662.html#ixzz28JtjNNdG
http://www.ecursuri.ro/revista/nr4/lectia-de-istorie/soliman-magnificul.html; http://www.kanald.ro/Seriale/Suleyman-Magnificul-Sub-domnia-iubirii/stiri/Cine-fost-Suleyman-Magnificul-cum-este-vazut-istorie/;
http://www.tribuna.ro/stiri/descopera-lumea/soliman-magnificul-80676.html; http://www.eva.ro/divertisment/vedete/exclusiv-halit-ergenc-actorul-principal-din-suleyman-magnificul-istoria-s-ar-fi-scris-altfel-daca-nu-ar-fi-existat-hurrem-video-articol-45864.html;
http://www.protvmagazin.ro/stiri/cinema/a9972965-suleyman-magnificul-a-impartit-turcia-in-doua; http://theindustry.ro/2012/08/kanal-d-lanseaza-serialul-suleyman-magnificul-sub-domnia-iubirii; hurrem hulita şi adorata deopotrivă de fanii serialului suleyman magnificul – Timp Liber | Libertatea.ro; http://www.kanald.ro/Seriale/Suleyman-Magnificul-Sub-domnia-iubirii/stiri/Povestea-frumoasei-Roxelana-Cum-ajunge-odalisca-conduca-Imperiul-Otoman/;
http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/moartea-lui-suleyman-magnificul-un-secret-stat;
2) cărţi: Soliman Magnificul/CLOŢ, Andre. – Bucureşti: Artemis, 1997; 100 de personalităţi militare ale lumii/LEER LANNING, Michael. – Bucureşti: Orizonturi, 2008, pp. 95-98.