Deşi este criza, mulţi oameni iau masa în oraş ca să scape de corvoada gătitului, pentru a socializa mai uşor şi pentru că mâncarea de la restaurant este mai gustoasă decât cea de acasă. Pentru bărbaţi, a lua masa în oraş este un proces emoţional (ies în oraş să mănânce pentru că le place mâncarea), pe când, femeile mănâncă în oraş pentru că nu mai vor să petreacă atât timp în bucătărie.
Mâncarea tradiţională este pe primul loc între preferinţele românilor, dar în topul preferinţelor culinare încep să se numere şi bucătăriile altor popoare (italienească, turcească, chinezească sau japoneză). România a ajuns o ţară fast-food. Bărbaţii servesc şaorme, femeile caută salate. Indiferent dacă alegeţi să mâncaţi în oraş sau acasă, faceţi alegeri bazate pe o alimentaţie echilibrată, care vă vor ajuta să nu adaugaţi kilograme nedorite.
Experienţa românească
Un român din trei din mediul urban ia masa în oraş cel puţin o dată la 2-3 luni. Sunt vizitate restaurantele mixte, cantinele, fast-food-urile şi şaormeriile, iar o masă costă între 15 şi 20 de lei. Jumătate din cei care iau masa în oraş o preferă seara, când consumă preparate din carne, pizza şi ciorbe acre.
În ceea ce priveşte frecvenţa cu care romanii mănâncă în oraş, 24% iau masa de 2-3 ori pe săptămână, 42% – o dată la 2-3 săptămâni şi 34% – cel mult o dată pe lună.
Studii recente arată ca bărbăţii ies mai des în oraş decât femeile, 66% faţă de 34% în categoria consumatorilor care merge de cel puţin 2-3 ori pe săptămână. Cel mai adesea ei mănâncă la şaormerii şi cantine şi preferă ciorbele acre şi carnea de porc, pe când femeile mănâncă mai degrabă salate şi deserturi, în special clătite. Ca preferinţe, romanii consumă peştele, salata bulgărească, brioşele, prăjiturile şi salata de fructe.
În funcţie de regiune, în sudul României, Banat şi Transilvania preferinţele culinare sunt pizza, fripturile, sandvişurile, shaorma; în Dobrogea se caută mâncarea chinezească, în Moldova ciorbele acre în vreme ce oltenii şi maramureşenii preferă mâncăruri mixte.
Tinerii între 18 şi 24 de ani aleg adesea mâncare fast-food (pizza, şaorma şi burgeri), cei între 25-34 de ani preferă snacks-urile şi garniturile cu cartofi, iar romanii de peste 35 de ani preferă mâncarea tradiţională: ciorbele acre, supele, şniţel şi aripioare de pui, plus deserturi.
Pericolele mesei la restaurant
Este foarte important să faceţi alegerile corecte atunci când luaţi masa în oraş. Porţiile de mâncare de la restaurant sunt de obicei foarte mari, iar opţiunile din meniu nesănătoase, aşa că depinde de dvs. să faceţi alegerile care să vă ajute în menţinerea greutăţii ideale şi a sănătăţii.
Mesele în oraş au câteva avantaje incontestabile. Un restaurant plăcut aduce mereu un plus de valoare ieşirii la masă. Veţi fi mai relaxaţi, vă veţi bucura de compania prietenilor şi de o masă liniştită. Puteţi alege dintr-o diversitate de restaurante cu un anumit specific: chinezesc, mexican, arabesc, românesc, care vă permite să încercaţi diverse preparate internaţionale, delicioase şi inedite. Dacă localul în care aţi decis să luaţi masa este aproape de zona în care vă desfăşuraţi cel mai mult activitatea, luând masa în oraş veţi economisi timp preţios.
Dintre dezavantajele servirii meselor la restaurant se pot aminti: cheltuielile cu masa vor afecta bugetul familiei; nu puteţi controla întotdeauna caloriile pe care le consumaţi odată cu preparatele alese; nu aveţi întotdeauna certitudinea în privinţa calităţii mâncării; atunci când mâncaţi în oraş, aveţi tendinţa să consumaţi cantităţi mai mari de mâncare; dacă acasă oferta este mai limitată, la restaurant pot apărea diverse tentaţii.
În fast-food-uri şi restaurante zahărul, grăsimile şi sărea ne fac să consumăm mai mult zahăr, grăsimi şi sare. Ele amplifică pofta, fac mâncarea apetisantă şi îi măresc valoarea hedonistică. Industria alimentară urmăreşte găsirea echilibrului dintre acestea într-un produs, pentru a oferi plăcerea maximă consumatorului. Nu se mizează pe un singur stimul senzorial, ci pe multiple senzaţii de „uau”, la care contribuie şi substanţele chimice, ce pot substitui aproape orice aromă. Astfel, companiile „adaptează” mâncarea, inclusiv produsele tradiţionale, adăugând un cocktail de sare, zahăr şi grăsimi pentru a ne face să consumăm mai mult.
Nu doar în fast-food-uri, dar şi în multe restaurante, mâncarea este din ce în ce mai des “asamblată”, în loc să fie gătită. Dispare gătitul adevărat şi creativitatea, iar bucătăriile se transformă în “şantiere de construcţii”. Acesta este preţul plătit pentru siguranţa gustului. La fast-food mâncarea are acelaşi gust, oferind predictibilitate şi siguranţă într-o lume mereu în schimbare. Gustul hambugerului mâncat ieri la Mc va fi acelaşi cu cel de astăzi şi de mâine, indiferent de locaţia aleasă, de zonă sau chiar ţară.
Sfaturi pentru o cină sănătoasă în oraş
Servirea mesei în oraş poate fi o problemă în cazul în care vreţi să mâncaţi sănătos. Aţi putea fi influenţaţi sau presaţi să comandaţi ceea ce comandă ceilalţi de la masă, să mâncaţi sau să beţi alcool tot atât de mult ca şi ceilalţi meseni. Probabil v-aţi putea simţi stânjenit să comandaţi o salată ca fel principal, să lăsaţi o parte din mâncare în farfurie sau să nu serviţi desert, cum o fac ceilalţi. Iată câteva sfaturi pentru ca cina în oraş să fie o experienţă plăcută dar şi sănătoasă:
– Mâncaţi, înainte de a pleca de acasă, câteva legume crude, nuci sau seminţe, biscuiţi din cereale cu brânză degresată sau fructe proaspete pentru a nu fi înfometaţi când ajungeţi la restaurant.
– Comandaţi apă sau băuturi neîndulcite, cum ar fi ceaiul cu gheaţă. Evitaţi băuturile energizante sau carbogazoase.
– Staţi departe de coşul cu pâine, mai ales dacă sunteţi la un regim de slăbire. Dacă nu mâncaţi pâine, alegeţi cereale integrale. Încercaţi să evitaţi să consumaţi unt sau alte lactate grase.
– Alegeţi alimente sănătoase, în porţii mici, chiar jumătate de porţii sau împărţiţi o porţie cu o altă persoană. De obicei, felul principal este într-o cantitate mare şi poate hrăni două persoane.
– Nu vă sfiiţi să cereţi ca mâncarea să vă fie pregătită după nevoile dvs. alimentare, cu mai puţină sare sau cu un sos sănătos.
– Înainte de felul principal serviţi o salată. În acest fel veţi mânca mai puţin.
– Întotdeauna cereţi ca sosurile şi dressingurile de salata să fie servite alături. Alegeţi pe cele cu oţet şi ulei în locul celor cu smântână.
– Nu puneţi sare înainte de a gusta mâncarea. Majoritatea alimentelor preparate în restaurant conţin sare în exces.
– Alegeţi bucăţile de carne cele mai slabe, care au cea mai redusă cantitate de grăsimi săturate.
– Preferaţi să mâncaţi peşte sau fructe de mare la grătar, înăbuşite, coapte sau sotate în locul celor prăjite. Evitaţi alimentele prăjite îndelung.
– Daţi fără jenă la o parte orice porţiune grasă de pe carnea roşie sau cea de pui.
– Reţineţi: nu trebuie să mâncaţi tot din farfurie, deşi aţi plătit. Timpul şi energia de care veţi avea nevoie pentru a arde caloriile nu merită banii.
– Alegeţi fructe sau deserturi pe bază de fructe.
– Băuturile alcoolice în exces sunt foarte periculoase. Nu numai că au un conţinut foarte ridicat de calorii, dar acestea dau şi senzaţia de foame. Consumaţi-le moderat.
– Dacă aveţi probleme cu sănătatea, alegeţi alimentele potrivite regimului prescris de doctor.
Documentar de Ioan P. ALEXA