Într-o lume a relativismelor şi a laxismelor, Octavian PALER îi semăna lui Cato, romanul. Nu erai totdeauna de acord cu el, dar nu-l puteai ignora. Necruţător cu alţii, fie adversari, fie prieteni, era necruţător şi cu sine. Se plângea în anii din urmă de a se fi lăsat copleşit de scepticism. Nu l-am crezut niciodată: îl bănuiam de un optimism care nu se mai voia dat în vileag. Nu-şi pierduse încrederea, nici speranţa. Doar curajul de a şi le mai recunoaşte. Prea arătau toate în jur altfel decât şi-ar fi dorit. A fost atacat pentru transparenţa şi radicalismul opiniilor sale. N-a cedadat niciodată. N-a vrut să-şi facă un prestigiu din compromisul abil. A rămas un om liber şi demn, chiar când a fost în pericol de a fi marginalizat. Pierdem în Octavian Paler o conştiinţă. Una dintre puţinele în aceste vremi de restrişte…
Nicolae MANOLESCU – La despărţirea de Octavian Paler
Ocatvian Paler rămâne în amintirea noastră ca un umanist, ca un om de bibliotecă interesat de ideile celor dinaintea sa şi de mituri, ca un solitar care a reflectat asupra condiţiei umane în vremuri nefavorabile reflecţiei.
Alex Ştefănescu – Umanistul
România pierde un reper, nu o celebritate. Octavian Paler este, probabil, singurul dintre intelectualii români ai ultimilor trei-patru decenii care poate fi socotit „director de conştiinţă”. Iar de nu e singurul, este în chip sigur cel mai îndreptăţit să fie numit aşa. Dens, consistent, cuvântul lui avea o greutate naturală. O gravitate naturală. Niciodată uşuratic…
Greu, apăsat, aşa era cuvântul lui Octavian Paler. Şi scris, şi rostit, fiindcă Octavian Paler nu doar scria bine, ci şi vorbea bine. Fără a fi însă făcător de cuvinte. Fraza clară, puternică, răspicată, chiar în incertitudini. Dar mai ales în incertitudini, fiindcă îndoielile, şi în primul rând îndoiala de sine, erau pentru el domeniul preferat. Fiindcă numai oamenii puternici şi cu adevărat liberi se îndoiesc de ei.
Mircea IORGULESCU – Cel mai liber dintre scriitori
28 aprilie: …Mă simt ca într-o barcă, singur, pe un lac necunoscut, dus de curenţi din ce în ce mai departe de mal. Chiar dacă aş striga „ajutor” nu m-ar auzi nimeni. Aşa că prefer să tac şi să cred că alunec printr-un vis. Spre ce? Habar n-am…
(Fragment din volumul de convorbiri cu Octavian PALER de Daniel CRISTEA-ENACHE)
P.S. Fragmente selectate din revista „România literară”, nr. 18/ 11 mai 2007.