Într-o bună zi, doi măgăruşi se pomeniră legaţi de gât cu o sfoară, siliţi astfel să stea unul lângă altul, că doi oameni parcă, legaţi de aceeaşi soartă. Cum stătea unul cu spatele la celălalt, unul se uită la răsărit, în timp ce celălalt se uită la apus.
La o oarecare distanţă, în cele două părţi opuse, se aflau două grămăjoare frumoase de fân proaspăt cosit. Mirosul fanului gâdilându-le nările, din ce în ce mai îmbietor, ei începură să tragă pe rând, când unul şi când celălalt, unul într-o parte şi celălalt în partea opusă, fiecare vrând să ajungă la fanul proaspăt cosit. Dar cum amândoi erau la fel de puternic, şi sfoară scurtă, niciunul din cei doi măgăruşi nu izbuti să ajungă la fanul aflat în faţa fiecăruia din ei.
Pe măsură ce timpul trecea, le creştea şi foamea şi odată cu ea şi forţa cu care trăgeau. Cât pe-aci să moară strangulaţi, mai înainte de a muri de foame, în fata fanului neatins, când unul din măgăruşi încerca să-i spună cu sfială celuilalt:
– Tu nu crezi că ar fi o idee bună să mergem aşa unul lângă celălalt şi să ne apropiem de prima grămăjoară de fân, apoi să facem la fel şi cu a doua?
– Năstruşnică idee! Cum de ţi-a venit aşa deodată?! Dacă nu vrem să murim sugrumaţi, cred că numai aşa putem face. Hai să încercăm! Se învoi fără zăbavă celălalt măgăruş.
Şi, că doi fraţi buni de suferinţă, se aşezară cu încredere unul lângă altul şi isprăviră cât ai clipi prima grămăjoară de fân, şi tot alături unul de altul se apropiară de cealaltă grămăjoară. După ce se ospătară bine, primul întrebă:
– Iar acum, dacă am pornit-o tot aşa, unul lângă altul, mergem spre rău să ne potolim setea?
– Mergem.
Şi într-adevăr, măgăruşii, au pornit-o tot împreună, legaţi de aceeaşi sfoară spre rău. S-au răcorit şi s-au plimbat pe marginea apei, fericiţi că îşi uniseră puterile, în loc să tragă unul într-o parte şi altul într-alta, până la nimicire.
Sursă: Povești nemuritoare. – Bucureşti: Editura Ion Creangă.