Într-o zi Capra pleca să prindă peşte cu năvodul. Bagă năvodul şi ici, şi colo, dar nu prinse nimic. Capra căzu pe gânduri: „Ce e de făcut? Ce-o să le dau de mâncare iezilor flămânzi?”
Deodată îl văzu pe Şacal târând la mal un sac plin cu peşte proaspăt. Cumătrul avusese noroc, se vede. „Acu’ e acu”! Îşi zise Capra. Ori mă mănâncă pe mine Şacalul, ori îl păcălesc eu şi-i iau peştele!”
– Hei, vecinico, ce mai faci? strigă Şacalul de departe.
Capra însă şedea dusă pe gânduri, ca şi când n-ar fi auzit nimic. Şacalul o mai strigă o dată, dar Capra nu-i răspunse nici acum. Atunci, Şacalul aruncă supărat sacul cu peşte, zvârli năvodul, se apropie de Capră şi strigă:
– Hei, Capră, trezeşte-te! Te-am întrebat: ce mai faci?
– Ha? Ce-ai zis, domnule Şacal? tresări Capra.
– Ascultă, vecinico, la ce te gândeşti aşa de adânc, încât nici nu auzi ce te întreb? Se miră Şacalul. Se vede că nu prea ţii la blana ta!
– Oh, iertare, domnule Şacal, răspunse Capra speriată. Mă tot gândesc şi mă gândesc întruna ce să fac cu carnea. Am acasă cosarul plin cu carne şi pe o asemenea arşiţă o să se strice repede. De-aia îmi bat capul şi nu ştiu ce să fac, cum s-o pun la păstrat.
– De unde ai tu atâta carne? zise neîncrezător Şacalul.
– Ah, domnule Şacal, am fost de curând la un vrăjitor nemaipomenit care mi-a pus asemenea putere în coarne, încât e de ajuns să le îndrept spre o fiară, ca aceasta să moară pe loc. Multe jivine n-au vrut să creadă, deşi eu le prevenisem. Numai ce am făcut cu coarnele înspre ele şi au căzut polog, iar eu le-am târât hălcile în coşarul care este acuma plin. Şi carnea se strică din cauza căldurii. Ce, nici domnia-ta nu mă crezi, domnule Şacal?
– Te cred, te cred! strigă Şacalul.
Privi la coarnele Caprei şi închise ochii de spaimă. Astfel, cu ochii închişi, se trase de-a-ndărătelea în tufiş. Ajuns acolo, se întoarse cu spatele şi o luă numaidecât la sănătoasa, cât mai departe de coarnele înspăimântătoare ale Caprei, care atât aştepta.
Ea înşfăca sacul cu peste şi năvodul Şacalului şi plecă bucuroasă acasă. În seara aceea, în casa Caprei toţi au mâncat pe săturate, iar Şacalul a dat târcoale satului până târziu în noapte, urlând de foame.
Sursa: Poveşti nemuritoare. Bucureşti: Editura Ion Creangă.