Un profesor înţelept îşi învaţă elevii să mediteze; le-a spus următoarele:
“Ceea ce vă voi învăţa seamănă cu umplerea unei site cu apă.”
Toţi elevii au fost nedumeriţi de cuvintele sale. Cum este oare posibil să umpli o sită cu apă? Unii s-au gândit că asta însemna că meditaţia era ceva foarte dificil, în timp ce alţii au crezut că profesorul vroia să le spună că tot ceea ce vor câştiga, de pe urma acestei practici, va fi doar temporar. Descurajaţi, aceştia s-au oprit din meditaţie. Unul dintre elevi s-a apropiat, totuşi, de profesor şi l-a rugat să le explice însemnătatea vorbelor sale.
Profesorul l-a condus pe elev până la ţărmul oceanului, i-a pus într-o mână o sită şi la îndemnat să încerce să o umple cu apă. Elevul a încercat să ia apă cu sita, dar apa se scurgea imediat prin găurele. Profesorul a luat sita din mâinile elevului şi i-a spus: “Am să-ţi arăt cum se face.”
Înţeleptul a aruncat sita în apă, iară aceasta s-a scufundat într-o clipită. Apoi i-a spus elevului: “Sita este acum plină cu apă şi aşa va rămâne pe veci”.
Meditaţia funcţionează în acelaşi fel. Nu înseamnă să aduci fragmente infime din Spirit în viaţa ta, ci presupune scufundarea ta completă în oceanul Spiritualităţii şi contopirea cu aceasta, tot mai mult, pe zi ce trece.
Sursă: Fericit fără motiv: 7 paşi pentru a obţine fericirea interioară/SHIMOFF, Marci; KLINE, Carol. – Bucureşti: Curtea Veche, 2013, pp. 285-286.