În jurnalul publicat la sfârşitul care a survenit în anul 1983 în urma unei boli incurabile, teologul rus Alexander Schmemann, care şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii pe pământ american, notează, la un moment dat, sfaturile pe care le-ar da unui candidat la monahism, cu alte cuvinte, unui tânăr care, punând între paranteze idealul uman promovat de societatea de consum, vrea să ajungă la ceea ce este în noi, mai adânc decât noi înşine. Părintele nu-şi numerotează sfaturile, dar ni s-a părut că putem contura din ele un decalog.
- Angajează-te în cel mai simplu post cu putinţă, lipsit de creativitate (de exemplu, casier la bancă).
- În timp ce lucrezi, roagă-te şi caută pacea lăuntrică. Nu te mânia, nu te gândi la tine (drepturi, dreptate etc.). Priveşte-i pe toţi (colegi de serviciu, clienţi) ca pe nişte oameni trimişi ţie, roagă-te pentru ei.
- După ce plăteşti cheltuielile modestului apartament şi hrana, da banii tăi celor săraci; mai degrabă persoanelor decât fundaţiilor.
- Mergi întotdeauna la aceeaşi biserică, iar acolo încearcă să ajuţi cu adevărat nu prin lecturi despre viaţa spirituală sau despre icoane, nu prin învăţături, ci ca o “cârpă de şters praful” (conform Sfântului Serafim de Sarcov). Munceşte astfel în treburile bisericii, supus preotului paroh.
- Nu încredinţa altuia obligaţia ta; nu te întrista pentru că talentele tale nu sunt folosite; ajută, slujeşte acolo unde este nevoie, iar nu unde crezi tu că este nevoie de tine.
- Citeşte şi asimilează cât de mult poţi; nu citi doar literatura monahală.
- Dacă prietenii şi cunoştinţele te invită, pentru că sunt aproape de tine, du-te; dar nu prea des şi fără motiv. Nu stă niciodată mai mult de o oră jumătate sau două. După acestea, cea mai prietenoasă atmosfera devine dăunătoare.
- Îmbracă-te la fel ca ceilalţi, dar modest şi fără semne vizibile ale unei vieţi spirituale deosebite.
- Fii mereu simplu, deschis, bucuros. Nu preda. Evită, cu stricteţe, orice conversaţii “spirituale” şi orice vorbărie religioasă ori bisericească. Dacă poţi face aceasta, va fi spre folosul tău.
- Nu căuta un îndrumător spiritual. Dacă ai nevoie de el, Dumnezeu ţi-l va trimite atunci când este necesar.
După ce ai muncit şi slujit astfel timp de zece ani – nu mai puţin -, întreabă-L pe Dumnezeu dacă trebuie să continui acest stil de viaţă ori să-l schimbi. Şi aşteaptă răspunsul, va veni; semnele vor fi bucuria şi pacea în Sfântul Duh.
Sursă: Această lume nu e o concluzie/IACOB, Dan. – Cluj-Napoca: Eikon, 2013, p. 69-70.